„Cu cioara vopsită”

Sancțiuni de 100 de milioane de lei aplicate unui agent economic care tăia arbori din alte zone decât cele în care avea autorizație

Sancțiuni de 100 de milioane de lei aplicate unui agent economic care tăia arbori din alte zone decât avea autorizație

Exploatare ilegală, dar cu acte – asta a reușit să facă un agent economic din Suceava, care era autorizat pentru a extrage materiale lemnos din două zone din cadrul Ocolului Silvic Râșca, dar tăia arbori mai groși din altă parte.
„Șmecheria” a fost dată la iveală și aspru sancționată după ce, în perioada 15 noiembrie – 17 noiembrie 2022, reprezentanții Poliției Municipiului Fălticeni, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au procedat la verificarea unor date și informații referitoare la legalitatea expedierilor de materiale lemnoase de către o societate cu profil silvic, din două partide autorizate spre exploatare pe raza Ocolului Silvic Râșca.
Verificările au vizat o partidă autorizată spre exploatare din 14.09.2022 și o altă partidă autorizată spre exploatare din 29.07.2022, către aceeași societate economică de profil.
Pentru verificări, în data de 16.11.2022 s-a efectuat deplasarea în teren, respectiv pe raza OS Râșca, în locația unde este constituită partida care are ca termene de exploatare 14.09.2022 – 31.12.2022.
Numai că, deși din această partidă s-a emis aviz pentru un volum de 17,1263 mc lemn rotund rășinoase, cu ocazia inspecției în teren s-a constatat faptul că lucrările de exploatare nici nu sunt începute.
În concluzie, materialul lemnos identificat la agentul economic aferent partidei în exploatare era încărcat dintr-o altă locație decât cea raportată în sumal 2.0 și înscrisă în avizul de însoțire.
În aceeași zi s-a mers și la locația unde este constituită cealaltă partidă de exploatare, administratorul societății refuzând să însoțească în echipa de control. În teren s-a constatat că au fost exploatați doar arbori din specia molid. Diametrul mediu al arborilor de molid puși în valoare, conform actelor, este de 18,4 cm, fiind vorba de rărituri. Numai că în avizele emise de acolo există un număr de 129 piese ce cumulează un volum de 82,90 mc cu diametre mai mari de 34 cm, astfel încât materialul lemnos nu poate face parte din partida autorizată.
În urma verificărilor în teren și a probelor adunate au fost administrate de către polițiști două amenzi în valoare de 25.000 lei, în temeiul art. 19 alin. 1 lit. b) și c) din Legea 171/2010.
De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea valorică a volumului de 102,7563 mc material lemnos în valoare de 58.810 lei, în temeiul art. 19 alin. 1 lit. din Legea 171/2010.
Totodată, pentru neregulile constatate, specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au aplicat alte 2 sancțiuni contravenționale în sumă de 8.000 lei în temeiul art. 18 lit a) din Legea 171/2010, valoarea totală a sancțiunilor aplicate agentului economic care „umbla cu cioara vopsită” fiind de aproape 100 de milioane de lei.

Recomandări

211 transporturi ilegale de masă lemnoasă efectuate de un agent economic din Baia, care le-a și comercializat, fără a avea acest drept

Agentul economic a reușit ca în 10 zile să efectueze 211 transporturi ilegale de material lemnos, ceea ce a atras confiscarea valorică a întregii cantități transportate

Noi sancțiuni, de aproape 80.000 de lei, aplicate unui agent economic prins luna trecută cu un transport ilegal de material lemnos

Bușteni de rășinoase, pentru care nu există documente justificative care să ateste proveniența legală, depistați la punctul de lucru și în parchetele de exploatare ale agentului economic
Bușteni de rășinoase, pentru care nu există documente justificative care să ateste proveniența legală, depistați la punctul de lucru și în parchetele de exploatare ale agentului economic

Noi sancțiuni, de aproape 80.000 de lei, aplicate unui agent economic prins luna trecută cu un transport ilegal de material lemnos

Bușteni de rășinoase, pentru care nu există documente justificative care să ateste proveniența legală, depistați la punctul de lucru și în parchetele de exploatare ale agentului economic
Bușteni de rășinoase, pentru care nu există documente justificative care să ateste proveniența legală, depistați la punctul de lucru și în parchetele de exploatare ale agentului economic

Sancțiuni de 100 de milioane de lei aplicate unui agent economic care tăia arbori din alte zone decât avea autorizație

Sancțiuni de 100 de milioane de lei aplicate unui agent economic care tăia arbori din alte zone decât avea autorizație
Sancțiuni de 100 de milioane de lei aplicate unui agent economic care tăia arbori din alte zone decât avea autorizație

Sancțiuni de 70.000 de lei aplicate de Poliție și Garda Forestieră Suceava după controale la sediul a două firme de prelucrare a lemnului

Controalele efectuate la sediul a doua firme de prelucrare a masei lemnoase au dus la aplicarea unor sancțiuni de 70.000 de lei