Burse

Trei studenți selectați din cadrul USV au beneficiat de un sejur în Franța

Studenți USV beneficiari ai burselor, în vizită la Catedrala Sacre Coeur din Paris
Studenți USV beneficiari ai burselor, în vizită la Catedrala Sacre Coeur din Paris

Trei studenți de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării au beneficiat în această toamnă de un Sejur de Imersiune Lingvistică și Culturală la Sevrier (SILC), în Haute-Savoie, Franța. Studenții au fost selectați pe baza unui dosar de candidatură și a unui interviu susținut în fața unei comisii de jurizare, alcătuită din patru membri ai Association Sevriolaine d’Aide et de Partage (ASAP). Asociația oferă aceste burse, constând într-un sejur de două săptămâni cu cheltuieli de transport, cazare și masă suportate din fondurile asociației, începând din anul 1998.
Colaborarea dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Asociația franceză
este gestionată de lector univ. dr. Elena Camelia Biholaru de la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine, care participă și la procesul de selecție a candidaților, 51 de tineri beneficiind până în prezent de o bursă SILC.
Studenții selectați în acest an au fost Simona Rodica Vasilciuc, de la programul de studii licență Limba și literatura franceză – Limba și literatura spaniolă și Denisa Ciungu, de la specializarea Limba și literatura franceză – Limba și literaturagermană, ambele în anul III de studiu, și masterandul Anton Zazuliak, din anul I la Teoria și practica traducerii. Ei au beneficiat de un program dens, care le-a permis aprofundarea competențelor profesionale, cum sunt comunicarea, traducerea și interacțiunea verbală dinamică în limba străină în contexte variate, dar și a celor transversale, precum relaționarea în echipă ca reprezentanți/ambasadori USV, participarea la proiecte de voluntariat cu impact asupra comunității.
Timp de două săptămâni tinerii au interacționat continuu cu francezi nativi, dată fiind găzduirea fiecărui bursier la două familii diferite pe toată durata sejurului, și au exersat limba franceză în contexte de comunicare dintre cele mai variate.
Imersiunea culturală și turistică a inclus vizitarea unor muzee și explorarea unor importante obiective din Paris, una dintre surprizele sejurului fiind întâlnirea cu scriitorul Eric Emmanuel Schmitt, aflat la o lansare de carte la Talloires, și primirea de autografe din partea acestuia. În vizitele lor, tinerii bursieri au descoperit cele mai spectaculoase monumente ale naturii și au participat la evenimente tradiționale, precum Sărbătoarea recoltei – Fête du terroir și Sărbătoarea populară a coborârii turmelor de la munte – Descente des Alpages.
Creat acum douăzeci și patru de ani, Sejurul SILC le permite în mod constant beneficiarilor săi să descopere limba și civilizația franceză la ea acasă, să descopere savoarea culturală și culinară a unui întreg patrimoniu, să își dezvolte simțul civic, să își valorifice tradițiile proprii, să își consolideze practic cunoștințe diverse și să aprofundeze achiziții culturale și sociale cu valoare de resurse extrem de valoroase pentru devenirea lor personală și profesională.

Recomandări

Noi căi de colaborare a USV cu universități din Franța au fost deschise de colocviul franco-român, consideră omul de știință Nicolas Pélissier

Schimb cultural Erasmus+ la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Suceava: O lecție de prietenie și educație europeană

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului
Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării
Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării

Vizită a rectorului USV, Mihai Dimian, la Universitatea din Cernăuți, în scopul consolidării legăturilor academice dintre instituții

Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți