Miercuri, 2 noiembrie, Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni sărbătorește 152 de ani de la înființare. Ziua Colegiului Național „Nicu Gane” se desfășoară sub genericul „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește” – Confucius, cu acest prilej fiind organizate mai multe manifestări cultural-artistice.
Începând cu ora 8,00,diriginții desfășoară cu elevii din clasele lor activități specifice Zilei Școlii: evocă amintiri din istoria școlii, prezentă activități școlare și extrașcolare deosebite din anii trecuți, invită la clasă foști profesori sau foști elevi care au obținut rezultate deosebite în perioada în care au fost elevi ai acestei școli.
De la ora 9,00,după cuvântul de bun-venit din partea gazdelor și mesajele invitaților, în curtea interioară a colegiului va avea loc Gala Performanței & Excelenței sportive dedicată promovării și recunoașterii acelor elevi a căror performanță a strălucit în ultimul an.
Programul aniversar mai include o slujbă de pomenire a profesorilor trecuți la cele veșnice, care va fi oficiată în Capela colegiului, prezentarea de către elevii clasei a XI-a F, prof. îndrumător Loredana Amariei, în Amfiteatrul „Mihail Sadoveanu”, a scenetei „La taifas cu Nicu Gane” și desfășurarea în Aula Colegiului a Simpozionul „Alter Magister”.
După ora 11:00, în Holul de marmură este programat Concertul grupului vocal „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, format din elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, și recitalul soliștilor din grupul Animosi, prof. îndrumător Dan Sinăuceanu.
Ziua Colegiului Național „Nicu Gane” se va încheia cu spectacolul concert al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, „PiSiCi 2”, pus la cale de Fără Zahăr, în regia muzicală a lui Bobo Burlăcianu, pe versuri de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu.
Personalități marcante au studiat la Colegiul „Nicu Gane”
Ca în fiecare an, Ziua Colegiului Național „Nicu Gane” este un moment fast de evlavie spirituală, prilej de promovare a valorilor care reprezintă această școală și de întărire a relațiilor cu toți cei care au marcat istoria instituției.
„Colegiul Național «Nicu Gane» nu este doar o instituție de învățământ cu rolul de a educa tinerii, ci și un centru cultural. El are menirea de a desfășura un proces educativ complex reprezentat deopotrivă de procesul educațional propriu-zis, dar și de inițierea și organizarea unor evenimente socio-culturale cu deschidere mai largă. Școlar și extrașcolar devin astfel părți componente ale unui program unic pe care instituția îl desfășoară și susține prin toate mijloacele și resursele sale. Colegiul devine astfel și o modalitate de a încuraja procesul educației permanente, ca și un factor prin care se menține legătura cu instituții și centre de cultură de nivel superior”, se precizează în invitația făcută de conducerea școlii.
Cel mai renumit liceu din Fălticeni și-a deschis porțile pe 2 noiembrie 1870 cu o clasă de 20 de elevi. Până în 1892 a funcționat sub denumirea de Gimnaziul „Alexandru Ioan I”, iar din 1892, odată cu mutarea în noul local de școală, își schimbă denumirea în Gimnaziul „Alecu Donici”. În 1923 își schimbă numele în Liceul „Nicu Gane”, din 1948 devine Școala Medie Mixtă de 11 ani Nr. 1 Fălticeni, din 1969 funcționează cu numele de Liceul Nr. 1 Fălticeni, iar din 1970 își redobândește numele de Liceul „Nicu Gane”.
Printre elevii care au studiat la acest liceu se numără nume cunoscute național și internațional din artă, literatură, știință și ale domenii, cum ar fi: Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Aurel Băeșu, Aurel George Stino, Anton Holban, Vasile Ciurea, Ion Irimescu, Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, academicianul Petre Jitaru, Horia Lovinescu, Constantin Ciopraga, academicianul Mihai Băcescu, Nicolae Labiș, Ștefan S. Gorovei, Grigore Ilisei etc.
Numeroși olimpici naționali și internaționali, laureați la concursurile sportive au onorat școala prin performanțele lor de vârf, iar evaluările ARACIP au adus colectivului profesoral titulatura de „Școală de top”.