Testare

Calendarul evaluării naționale, examenul în baza căruia elevii vor fi admiși la liceu

Calendarul evaluării naționale
Calendarul evaluării naționale

Calendarul evaluării naționale 2023, examenul de la finalul clasei a VIII-a, a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, evaluarea se va desfășura în perioada 19-22 iunie, prima probă – de limba română – fiind programată pe 19 iunie, iar cea de-a doua – matematică – pe 21 iunie. Limba maternă (pentru elevii minorităților naționale) va fi organizată pe 22 iunie. Rezultatele sunt așteptate pe 28 iunie, până la ora 14.00, după care urmează contestațiile.
Potrivit calendarului, rezultatele finale vor fi publicate pe 4 iulie. Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 9 iunie. Înscrierea candidaților se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 6 – 9 iunie.
Cât privește programa de examen, având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a școlii, în ipoteza în care nici în anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei.
Examenul pe baza căruia se va intra la liceu
Media de la evaluarea națională are o importanță tot mai mare, având în vedere că media anilor de gimnaziu va fi eliminată din calculul mediei de admitere la liceu, din anul școlar 2022 – 2023.
Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională.
Până în acest an, media anilor de gimnaziu avea o pondere de 20% la calculul mediei pentru liceu, iar o pondere de 80% o avea media de la evaluarea națională.

Recomandări

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat