Sesiunea a II-a

37 de candidați suceveni au promovat bacul după rezolvarea contestațiilor

37 de candidați suceveni au promovat bacul după rezolvarea contestațiilor
37 de candidați suceveni au promovat bacul după rezolvarea contestațiilor

În județul Suceava, după soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2022 este 34,34%, în creștere cu 4,14% față de rezultatele inițiale (30,2%) și cu 0,46%, comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut (33,88%).
Prin urmare, 306candidați (cu 37 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune.
Au fost depuse 302 contestații, defalcate astfel: biologie – 53, fizică – 2, geografie – 26, istorie – 20, limba și literatura română – 124, logică, argumentare și comunicare – 22, matematică – 51, sociologie – 2 și psihologie – 2. Pentru 288 lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare).
Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți.
Rezultatele finale au fost afișate în data de 3 septembrie, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Candidații au acces la rezultatele obținute prin intermediul codurilor individuale repartizate, întrucât datele personale au fost anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
La nivel național, după soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2022 este 35,4%.
În ceea ce privește rezultatele cumulate după ambele sesiuni de bacalaureat 2022, rata de promovare în județul Suceava este 79,4% (locul 12 la nivel național). Pentru promoția curentă, rata de reușită este 83,6% (3790 candidați promovați), iar pentru promoțiile anterioare 41,9% (215 candidați promovați). Rata de promovare la nivel național este 77,6%.

Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar