"Cetatea de Rock a Sucevei", ediţia I

O consistentă majoritate din cei aflaţi în public, precum şi unii dintre cei de pe scenă, priveau acest nou Festival de Rock cape o prelungire a celuilalt, "Bucovina Rock Castle", devenit istorie după 9 ediţii, desfăşurate în perioada 2011 - 2019. Mai întâi pandemia, apoi o sumă de neînţelegeri între cei care l-au inventat, Ion şi Andi Drăgușanul, şi instituţiile care au susţinut financiar evenimentul, au dus la dispariţia vechii titulaturi (abreviata BRC) şi apariţia celei noi, tot cam pe-acolo: CRS! Am spus şi în alte contexte: important e doar "R"-ul de la "Rock". Dar şi faptul că fenomenul rock a intrat deja în tradiţia suceveană, festivalul acesta acoperind nevoia de muzică a unui public din ce în ce mai numeros, mai competent şi mai civilizat. Şi noul Festival a avut ca organizator Consiliul Judeţean, dar şi Muzeul Naţional al Bucovinei, gazdă şi fizic, deoarece şanţul Cetăţii aparţine de acesta, dovadă şi biletele de intrare la Festival care au fost, ca şi în vechime, biletele de vizitare a Cetăţii de Scaun, ceea ce a dus la un preţ ridicol: 4 lei pe zi pentru elevi şi studenţi, adică 1 leu de fiecare concert văzut! Să mai spunem că la ideea de continuitate au contribuit şi directorul Muzeului Naţional al Bucovinei, dl Emil Ursu, prezent şi co-organizator la toate ediţiile (răspunzător direct de toate numele de pe afiş în acest an, inclusiv de vedetasupremă, Marco Mendoza) şi... cel ce scrie această cronică, prezentator an de an, tot începând cu 2011. Gata cu istoria, să revenim în actualitate. 

Strategia domnului Ursu a fost corectă: două zile de Festival, cu câte 4 grupuri pe zi. Pot să vă confirm că mai multezile şi mai multe concerte pe zi ajung să obosească şi să diminueze interesul. Am pățit-o acum o lună,la Brezoi: după 6 zile a câte 5 concerte zilnic eram rupţi! Încă ceva: tot Emil Ursu a resuscitat ideea de a aduce în deschidere, în fiecare zi, câte un grup sucevean, debutant, tocmai pentru a stârni interesul tinerilor rockeri. Deschiderea, pe 19 august, a aparţinut lui Citrix, grup alcătuit din două fete (Elza Paiku, chitarăbass şi vocal, şi Alessia Manolache, tobe) şi un băiat, Sebastian Paicu, chitară, soţul Elzei. Emoţionaţi la culme la start, au depăşit starea asta şi, ușor-ușor, au produs reacţiile aşteptate în public, astfel căla urmă au fost chiar bisaţi. Au venit apoi numiţii E-AN-NA (cică e ceva din, citez din facebook-ul lor: "sumeriana antică" -!!, aşa că i-am întrebat în culise cum sună... sumeriana modernă, şi au dat din colţ în colţ! - mi-au promis că schimbă prostia din text) din Sibiu, cu un folk-metal chiar plăcut auzului, susţinut de acordeon, flaut, fluier, cimpoi, mă rog, fel de fel de chestii atipice, ceea ce le dă un farmec aparte. Mi-au spus în culise că marea lor durere e că în finala naţională Eurovision au pierdut, deşi obţinuseră peste 10 000 de voturi! Poate la anul... că mai prost decât ce am trimis noi acolo sigur nu sună! Următorii au fost bucureştenii E.M.I.L. (abreviere de la "Eschimoşii Merg Iarna La Schi" - apără, Doamne! -, dar n-au ştiut să-mi spună unde a fugit "S"-ul de la Schi!), prezențăveche în şanţ şi având grupul lor de fani stabili, care s-au bucurat să se joace cu baloanele enorme, cu buline, care li s-au aruncat de pe scenă, şi dintre care destule au fost lăsate spectatorilor... care apoi luau pe ele autografe de la ... Mendoza! ...Şi am ajuns la capul de afiş al întregului Festival: americanul Marco Mendoza, un chitarist bass cu adevărat excepţional, venit la Suceava în formula de trio,împreunăcu doi tineri croaţi: chitaristul Ivan Keller (un vitezist năucitor şi un improvizator fenomenal) şi un toboșar "doar" foarte tehnic, Mario Lepogkavec. Mendoza a cântat în carieră (începută în 1989 alături de Bill Ward, toboşarul lui Black Sabbath în perioada de glorie) alături de nume grele: Thin Lizzy, Ted Nugent, Whitesnake etc. Aici a trecut prin multe genuri, de la reggae şi hard rock la blues şi cool jazz, dovedindu-se un entertainer perfect. A cântat în vreo 3 rânduri din mijlocul publicului, care n-a ezitat să alcătuiască un cor imens care a cântat, alături de Marco, clasica"Give Peace a Chance" a lui John Lennon din 1969, devenită parte dintr-un medley nebun, împreună cu "I Got a Hole in My Pocket" pe care o cântă cu Ted Nugent. A împărţit tricouri, CD-uri şi câteva pene de chitară personalizate, făcându-se încă mai iubit de mulţimea oricum extaziată. Am rămas şi eu prieten cu el... şi dv la fel, din moment ce vătransmite un autograf pe care îl puteţi vedea în această pagină (semnează alături de Marco şi Mario, toboşarul).

A doua zi, 20 august, s-a deschis cu sucevenii Old Brew Mob, în care i-am putut asculta pe Gabriel Gălbău,bass, şi pe Adrian Claudiu Gălbău (tobe), tatăşi fiu!, alături de SebastianDjurj, vocal, şi Mihnea Michetei, chitarăşi synthesizer, cântând un alternativ interesant, pigmentat şi cu grunge, dar şi cu balade. Următoarea apariţie: mult iubiţii, de pe vremea BRC, Robin & The Backstabbers, cărora li s-a alăturat şi Eugen Nuţescu, prietenul meu, chitaristul de la Kumm, un muzician copleşitor în toate direcţiile. Aici a cântat la keyboards, bass şi chitară. Mai mult decât atât, Eugen (pronunţaţi-l că în germană, Oigăn,aşa vrea el!) a rămas pe scenă ca să cânte şi cu următorul grup, desigur... Urma, condus de Mani Gutău, muzicianul clujean a cărui existenţă se leagă de Suceava pe care o consideră... aproape natală! Împreună, Mani şi Eugen, alături de ceilalţi doi muzicieni, au produs un acoustic rock cu care se poate ieşi pe oricare mare scenă din lume. Încheierea nu putea să o facă decât Viţa de Vie, poate cel mai iubit grup românesc la Suceava, dovadă şi recordul de audienţă de la finalul evenimentului. Muzicieni de mare clasă, Adrian Despot şi ceilalţi patru au trecut deja de sfertul de veac al unei cariere pe care le-o dorim lungă cât a lui Rolling Stones. Publicul i-a întâmpinat cu urale, ba a cântat (la instigarea mea, desigur!) şi un "Mulţi ani trăiască!" pe vreo 2500 de voci, pentru toboşarul Sorin "Pupe" Tănase, care-şi serbase ziua de naştere cu o zi mai devreme. Iar apoi a tooot cântat cu Adrian, fiindcă ştia toate piesele! 

Asta a fost tot. La urmă, cuvenitele mulţumiri pentru CJ Suceava, Muzeul Naţional al Bucovinei şi directorul acestuia, dl Emil Ursu, pentru sponsorii expertware şi AROND şi, desigur, pentru forţele de ordine (Jandarmeria, Poliţia Locală şi Poliţia "adevărată") şi SMURD, care au contribuit consistent la bunul mers al acestui eveniment.