Cercul de Pictură

Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica

Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, la Cacica

Mai mulți elevi de la Cercul de Pictură din cadrul Palatului Copiilor Suceava, coordonați de prof. Petronela Rusu (Petra Russu), au participat, în perioada 26 iunie – 2 iulie, la o tabără de dezvoltare personală intitulată „Călătoriile lui Willy Frog”, activitate din cadrul proiectului „Călători în lumea artelor”, organizată la Cacica.
Tabăra la care au participat 12 elevi talentați a avut ca scop dezvoltarea respectului față de natură, prin intermediul jocurilor. S-a urmărit și dezvoltarea altor competențe, precum: competențe lingvistice în limba maternă, dezvoltând un limbaj specific activităților ecologice, competențe matematice, competențe științifice, competențe de învățare, competente civice, interpersonale și sociale, competențe antreprenoriale.
Copiii de școală primară și gimnazială au descoperit tainele naturii și au privit natura sub un alt unghi, au descoperit unele daruri ale naturii, au folosit materiale din natură într-un mod creativ, au pictat natura, și-au creat singuri felinare folosind borcane din sticlă cu pictură decorativă, în care au așezat fiecare câte o lumânărică, apoi au așezat felinarele în suporturi realizate tot de ei, suporturi create din sfoară împletită.
Elevii de la Platul Copiilor Suceava au realizat mai multe desene inspirate din natură, demonstrând că au multă creativitate, „jucându-se cu culorile”, comunicând în cel mai plăcut mod cu frumusețile zonei Cacica. Copiii au realizat, la final, și un jurnal de tabără: „Călătoriile lui Willy Frog”, 2022.

Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, organizată la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, la Cacica
Elevi de la Palatul Copiilor Suceava, în tabăra de dezvoltare personală „Călătoriile lui Willy Frog”, la Cacica

Recomandări

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

24 de copii cu deficiențe de auz și vorbire au fost în Tabăra Respiro, la Vama, organizată de Asociația Teona Ariana Suceava