În mijlocul orașului

Râul Dorna, poluat constant, fără ca nimeni să ia măsuri

Râul Dorna, poluat constant
Râul Dorna, poluat constant

Râul Dorna este poluat în mod constant, fără ca nimeni să ia vreo măsură pentru a stopa acest fenomen. Și nu se întâmplă accidental sau în vreo zonă izolată, ci chiar în mijlocul orașului stațiune de interes național Vatra Dornei. Mai exact, în proximitatea podului rutier care traversează râul Dorna în zona pieței agroalimentare. Cu toate acestea, nimeni nu pare să vadă ce se petrece, chiar dacă podul este traversat zilnic de sute de persoane, având în vedere că în apropiere se află și două centre comerciale.
Duhoarea care emană în atmosferă nu poate fi ignorată, dar se pare că nu a fost un factor suficient de convingător pentru ca problema să fie remediată. În zona respectivă funcționează două societăți și sunt două case, astfel încât deversările ar putea proveni de la acestea. Este zona situată între calea ferată și râul Dorna și care, potrivit localnicilor, nu ar fi prevăzută cu rețea de canalizare, ceea ce ar explica poluarea constantă a apelor. Totuși, este aproape inexplicabil cum această problemă, din mijlocul unui oraș turistic, nu a fost observată de nimeni sau cei care au văzut poluarea au preferat să tacă. Până la urmă este o problemă care afectează și calitatea apei râului Dorna, dar și una de imagine pentru un oraș care vrea să trăiască din turism.

Râul Dorna, poluat constant
Râul Dorna, poluat constant
Râul Dorna, poluat constant, fără ca nimeni să ia măsuri
Râul Dorna, poluat constant, fără ca nimeni să ia măsuri
Râul Dorna, poluat constant, fără ca nimeni să ia măsuri
Râul Dorna, poluat constant, fără ca nimeni să ia măsuri
Râul Dorna, poluat constant
Râul Dorna, poluat constant

Recomandări

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a dat asigurări de la Broșteni că în Guvern se vor lua toate măsurile pentru a ajuta localitățile calamitate

Ministra mediului, Diana Buzoianu, este primul membru al Guvernului care a vizitat localitățile afectate de inundațiile recente
Ministra mediului, Diana Buzoianu, este primul membru al Guvernului care a vizitat localitățile afectate de inundațiile recente

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)