În perioada 16-24 iulie 2022, la Fălticeni, se vor desfășura „Zilele Municipiului”, eveniment care cuprinde spectacole de muzică ușoară și populară, târgul meșterilor populari, activități religioase, competiții sportive.
Manifestările sunt organizate de Consiliul Local al Municipiului Fălticeni și Primăria Municipiului Fălticeni, în colaborare cu Clubul Copiilor Fălticeni, ACS „Șomuz Fălticeni”, ACS „Nada Florilor”și SC Yannis Baby – Park Botoșani SRL Botoșani.
Vor fi organizate spectacole artistice în care vor evolua cunoscuți soliști și formații de muzică ușoară și populară, dar și tinere talente locale. Duminică, 17 iulie, începând cu ora 10,00, pe stadionul „Tineretului” va fi organizat tradiționalul meci de fotbal, OLD BOYS (’80-’90), între fostele glorii ale fotbalului. Pe 16 și 17 iulie, Sala de sport „Gabriel Udișteanu” și sălile de sport de la Colegiul „Mihai Băcescu” și Colegiul „Vasile Lovinescu” vor găzdui cel mai mare turneu de tenis de masă Categoria A+, cu peste 300 de participanți, inclus în Circuitul AMATUR. Pe terenul cu zgură de la Baza de Agrement „Nada Florilor” va fi organizat un turneu de tenis de câmp pentru copii și unul pentru adulți, iar la Baza de Agrement „Nada Florilor” un concurs de înot.
Marți, 19 iulie, având ca punct de plecare Biserica cu hramul „Sfântul Ilie” din Fălticeni, va avea loc o procesiune religioasă pe traseul Biserica Sf. Ilie – Spitalul Municipal Fălticeni – Biserica Adormirea Maicii Domnului – Primăria Fălticeni – Catedrala „Învierea Domnului” – Biserica Sfântul Ilie. Pe 20 iulie, la Catedrala „Învierea Domnului” va fi organizată “Nunta de aur”, sărbătorirea cuplurilor fălticenene care aniversează 50 de ani de căsătorie.
Ovidiu Lipan Țăndărică, Fanfara din 10 Prăjini și Plăieșii, în concert la Fălticeni
Printre formațiile și soliștii care vor evolua în programul „Zilele Municipiului Fălticeni” se numără YNY Sebi, Yanis Pavel,Marcel Pavel, „Los Anonimos”, Oana Radu, Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara din 10 Prăjini, Plăieșii, Ion Paladi, Ghiorghiță Rotaru, Gabriela Teișanu, dar și tinere talente din municipiul Fălticeni și din județul Suceava.
În cadrul manifestării „Zilele Municipiului Fălticeni” vor fi premiați elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare și profesorii care îi îndrumă, în cadrul Galei Excelenței în Educație.
Clubul Copiilor din Fălticeni, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Fălticeni, a reluat anul trecut organizarea Concursului interjudețean de folclor „Șezătoarea copiilor”. Concursul este destinat formațiilor de obiceiuri populare (cu excepția celor de iarnă), ansamblurilor folclorice, fanfarelor de copii, tarafurilor, grupurilor instrumentale, grupurilor vocale, grupurilor vocal-instrumentale, formațiilor de jocuri populare și jocurilor din folclorul copiilor și va reuni la Fălticeni peste 300 de profesori și elevi din toată țară pe 19 iulie.
45 de cupluri sărbătorite la împlinirea a 50 de ani de căsătorie
„Ediția 2022 a Programului «Zilele Municipiului Fălticeni» cuprinde acțiuni și activități diverse, dedicate tuturor categoriilor de consumatori ai actului de cultură și divertismentului. Continuăm tradiția unor manifestări cum ar fi «Nunta de Aur», prin care sărbătorim cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie în acest an. Suma necesară pentru premierea celor 45 de cupluri provine din sumele încasate din taxa specială pentru oficierea căsătoriilor, restul cheltuielilor fiind acoperite din bugetul local.
De asemenea, alături de Protopopiatul Fălticeni, organizăm procesiunea cu sfintele moaște ale Sfinților Epictet și Astion, ocrotitori ai municipiului Fălticeni.
Ediția 2022 a Programului «Zilele Municipiului Fălticeni» include, pentru al nouălea an consecutiv, premierea elevilor olimpici și a profesorilor care i-au pregătit pentru a obține aceste rezultate și premierea elevilor cu medii peste 9,50 la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Suma propusă pentru premierea elevilor olimpici, a cadrelor didactice și elevilor cu medii peste 9,50 la cele două examene naționale este de 60.000 lei.
Pe latura culturală, propunem o Seară muzeală «Sub semnul Lovineștilor», Inaugurarea donației Ecaterina și Grigore Ilisei și lansarea volumelor Grigore Ilisei «Sanctuarele memoriei», Editura Doxologia, 2021, și Titus Vîjeu «Un veac în față, un veac în spate, Cu scriitorul Grigore Ilisei despre oameni, locuri și cuvinte», Editura eLiteratura, 2021.
Vom încheia manifestările din acest an cu evenimentul «Roți legendare» – expoziție realizată în colaborare cu Retromobil Club România”, ne-a spus primarul Gheorghe Cătălin Coman.
În perioada 15-21 iulie, pe Stadionul „Nada Florilor” va fi organizat un parc de distracții, iar pe Aleea Pietonală, în perioada 18-20 iulie, se va desfășura Târgul anual de antichități și Târgul meșterilor populari.
Anul acesta, în perioada Zilelor Municipiului Fălticeni, urbea de pe Șomuz va avea oaspeți din localitățile cu care are semnate sau urmează să semneze acorduri de colaborare din Lituania și Polonia.