Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 8 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 158 (8075)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Consecințe

Comisarul-șef Vasile Adrian Hlaghi, înlocuit în fruntea Serviciului Permise și Înmatriculări cu inspectorul Oana Melinte

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Comisarul-șef Vasile Adrian Hlaghi nu va mai fi la conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava. Împuternicirea acestuia a expirat în ziua de joi, 7 iulie, iar reprezentanții Prefecturii Suceava au decis să nu ceară la București prelungirea acestei împuterniciri care era în vigoare din luna ianuarie a acestui an. Cel mai probabil, decizia a fost luată după ce în presă a apărut informația că ofițerul a fost lăsat fără permis de conducere.

Vasile Adrian Hlaghi a fost prins în timp ce circula cu 102 km/h în localitatea Dumbrava, din județul Bacău, într-o zonă unde limita de viteză era de 50 km/h. S-a considerat probabil că imaginea instituției, și așa șifonată serios după ancheta DNA privind trucarea examenelor de obținere a permisului de conducere, nu trebuie să fie afectată și de aceste noi dezvăluiri. Pentru funcția de șef la Serviciul Permise și Înmatriculări prefectul Alexandru Moldovan a înaintat către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule propunerea ca inspectorul de poliție Oana Melinte să fie împuternicită pentru perioada următoare.

Oana Melinte are 36 de ani și lucrează de 17 ani în poliție, iar din 2018 coordonează activitatea compartimentului Înmatriculări. 

Prefectura Suceava a mai transmis că procedura de ocupare prin concurs a postului de șef al SPCRPCIV Suceava este demarată la nivelul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, estimându-se a se derula până cel târziu la jumătatea lunii august.

Funcția de șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava a rămas vacantă în noiembrie 2020, după ce mai multe persoane de la această instituție au fost puse sub acuzare, parte din ele fiind deja trimise în judecată, pentru fapte de corupție. A urmat o sarabandă de împuterniciri în această funcție, care pare una blestemată, inclusiv cu oameni din alte județe ale țării.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Comisarul-șef Vasile Adrian Hlaghi, înlocuit în fruntea Serviciului Permise și Înmatriculări cu inspectorul Oana Melinte.
 Vizualizări articol: 1617 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Comisarul-șef Vasile Adrian Hlaghi, înlocuit în fruntea Serviciului Permise și Înmatriculări cu inspectorul Oana Melinte5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei