La Fălticeni

Festivalul-concurs național „Voinicelul”

Festivalul-concurs național „Voinicelul”
Festivalul-concurs național „Voinicelul”

Vineri, 27 mai 2022, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni a avut loc faza zonală a Festivalului-concurs național „Voinicelul”, ediția a XVIII-a. Manifestarea artistică a fost organizată la nivelul învățământului preșcolar, la inițiativa și sub patronajul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, al inspectorului școlar pentru Educație Timpurie, prof. Daniela Răileanu.
La această ediție s-au înscris 71 de formații artistice, respectiv, un număr de 260 preșcolari de la grădinițele cu program prelungit și program normal din Fălticeni, Grădinița Specială și grădinițele din localitățile: Preutești, Baia, Cotu Băii, Fântâna Mare, Oniceni, Leucușești.
Au fost prezente formații la toate cele patru secțiuni ale concursului: artă vocală, artă coregrafică, artă muzical-coregrafică, artă dramatică
Așa cum am aflat de la organizatorii zonali, prof. Adriana Samson și prof. Greta-Magda Zetu-Ungureanu, Concursul național „Voinicelul”urmărește descoperirea copiilor cu potențial artistic, promovarea și orientarea acestora pe filieră vocațională, valorificarea obiceiurilor, tradițiilor și creațiilor artistice adecvate vârstei, precum și revigorarea activităților artistice la nivelul învățământului preșcolar.
Prestațiile copiilor au fost apreciate având în vedere accesibilitatea și specificul repertoriului, intonație, simț ritmic, dicție, interpretare, prezență scenică, text adecvat. Un număr de 42 de formații au obținut premiul I și au fost promovate pentru faza județeană a concursului, care se va desfășura la Iulius Mall Suceava, în ziua de 10 iunie 2022.
„Felicităm toți copiii participanți la concurs, cadrele didactice îndrumătoare, dar și părinții care au trăit emoții alături de micii artiști și le dorim mult succes în etapele următoare ale concursului”, a precizat prof. Greta-Magda Zetu-Ungureanu.
Toți copiii au fost recompensați cu cadouri, sponsorizate de către Primăria Municipiului Fălticeni.

Recomandări