Investiții

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a semnat contractul de începere a lucrărilor pentru un amplu proiect de modernizare a municipiului

Ilie Boncheș a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor din cadrul proiectului Municipiul Verde - Mobilitate Urbană Durabilă
Ilie Boncheș a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor din cadrul proiectului Municipiul Verde - Mobilitate Urbană Durabilă

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a semnat, luni, contractul de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului „Municipiul Verde – Mobilitate urbană durabilă în Vatra Dornei”, în valoare de 21,259 de milioane de lei, inclusiv TVA. Lucrările vor fi realizate de asocierea de firme Maghebo SRL și SC Cornell’s Floor SRL și vor dura 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere. Ilie Boncheș a spus că prin acest proiect vor fi realizate mai multe investiții, iar municipiul Vatra Dornei va beneficia de un sistem de transport public modern, cu autobuze hybrid, dar și de o infrastructură modernă pentru bicicliști.
Astfel, Boncheș a spus că prin proiect vor fi achiziționate autobuze noi și vor fi montate stații de încărcare electrice pentru acestea. „Se va crea un sistem de transport public pentru transport în comun ce presupune atât achiziția de autobuze hybrid, cât și îmbunătățirea infrastructurii de transport, pentru reducerea costurilor cu deplasarea către principalele obiective din municipiu. Tot în cadrul proiectului vor fi amenajate stații de autobuze pentru transportul public înființat, va fi implementat un sistem de E-Ticketing și management al flotei de autobuze”, a arătat primarul din Vatra Dornei. El a adăugat că proiectul include și amenajarea de piste pentru biciclete în zona centrală a municipiului, dar și înființarea unui sistem gratuit de închiriere biciclete (Bike-Sharing) și un sistem de monitorizare video a stațiilor de închiriere.
Mai multe străzi din Vatra Dornei vor fi reabilitate
Ilie Boncheș a spus că printre investiții se numără și reabilitarea străzilor destinate traseelor pentru mijloacele de transport în comun. Astfel, pe str. Mihai Eminescu va fi reabilitat stratul de asfalt, vor fi desființate parcările laterale de pe cele două sensuri, iar în locul lor vor fi amenajate piste pentru biciclete. Apoi, pe str. Strada Republicii va fi reabilitată o porțiune prin refacerea infrastructurii carosabile cu pavele și o altă porțiune prin înlocuirea stratului de uzură din beton asfaltic, urmând să fie create trasee pietonale și piste de biciclete. Ilie Boncheș a mai adăugat că și pe Aleea Dornelor va fi reabilitată infrastructura stradală pentru amenajarea de piste de biciclete. El a mai spus că altă investiție va fi în amenajarea a două parcări în zone adiacente centrului municipiului, atât pentru riverani, cât și pentru turiști, astfel încât aceștia să-și poată lăsa mașinile și să se deplaseze cu bicicletele sau să se plimbe în zona pietonală.
„Trebuie spus că și pe str. Luceafărului se vor înlocui pavajul deteriorat, rigolele pluviale și va fi armonizată cromatic arhitectura stradală cu clădirile istorice din apropiere. Proiectul mai include și reabilitarea structurii de rezistență și a căii de rulare a podului pietonal peste râul Dorna, refacerea arhitecturii pentru a corespunde cerințelor unei stațiuni turistice de interes național. O altă investiție importantă este și reabilitarea pasajului subteran din apropierea podului”, a declarat primarul din Vatra Dornei. Nu în ultimul rând el a arătat că urmează și crearea unui sistem de iluminat public pentru pistele de bicicliști și aleile pietonale de pe străzile Mihai Eminescu, Luceafărul, Republicii, Băii, Vasile Lițu, aleea Dornelor, dar și în zona celor două parcări noi.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice