Cultural

Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni, marți, la Biblioteca Bucovinei

La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi” se va desfășura marți, 12 aprilie 2022, cu începere de la ora 14.00, Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni (pentru cărți publicate în anul 2020). Evenimentul va fi prezentat de Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni. Juriul a fost format din Elena-Brândușa Steiciuc – președintă, Mircea A. Diaconu, Liviu Dorin Clement și Isabel Vintilă (membri).
În cadrul manifestării va avea loc și un recital muzical susținut de profesorii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”: Angelica Banea, Ciprian Constandache și Andreea Petruneac. Organizatorii manifestării sunt Societatea Scriitorilor Bucovineni și Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava. Sunt așteptați toți membrii Societății, dar și oricine este interesat de eveniment.

Recomandări

Grațiela Țurțu a expus 39 de tablouri la Galeria Bibliotecii Bucovinei, oferind publicului „o contabilitate a emoțiilor”