Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat, luni, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemului de iluminat din acest municipiu. Contractul a fost semnat de primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentanții unei asocieri de două firme din județul Suceava și municipiul București.
Cătălin Coman a precizat că proiectul beneficiază de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar valoarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor este de 15,3 milioane de lei, din care 12,9 milioane de lei proiectare și execuție, iar contribuția de la bugetul local este de 2%. “Sunt aproximativ 130 de miliarde de lei vechi care vor intra în Fălticeni, din bani europeni. Contribuția noastră este de doar 2%, iar cheltuielile neeligibile au o valoare foarte mică raportat la banii europeni pe care îi atragem. Este un proiect foarte necesar, pentru că în prezent avem un sistem de iluminat public foarte vechi, cu foarte multe probleme. Lucrările de mentenanță pe care le facem zilnic sunt extrem de costisitoare și de multe ori ineficiente. Venim în cadrul acestui proiect cu soluții moderne, soluții prietenoase cu mediul. Vom reuși să avem un sistem performant, care va rezolva toate problemele semnalate de cetățeni și va permite realizarea unei economii importante de energie. În acest moment, cheltuielile cu iluminatul public se ridică la 500.000 de lei pe an, iar prin derularea proiectului acestea se vor reduce undeva la 220.000 de lei pe an. Banii pe care îi vom economisi vor fi direcționați spre alte investiții”, a declarat Cătălin Coman. El a explicat că principalii indicatori care urmează să fie realizați vizează scăderea substanțială a consumului anual de energie primară în iluminatul public și scăderea anuală a gazelor cu efect de seră.
Cătălin Coman a spus că prin acest proiect vor fi instalate 1.579 de corpuri de iluminat, vor fi înlocuiți 305 stâlpi metalici existenți și vor fi montați 117 stâlpi în zonele de extindere.
Coman a mai declarat că la finalizarea proiectului, lungimea sistemului de iluminat public va crește la 50,6 kilometri, față de 48,9 kilometri în prezent. De asemenea, vor fi realizate 70 de surse de energie regenerabilă. El a mai spus că sistemul de iluminat public din Fălticeni va fi controlat prin telegestiune.
Fonduri
Primarul Cătălin Coman a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare și extindere a sistemului de iluminat din Fălticeni
