Control

Angajat al Primăriei Vicovu de Sus, amendat pentru că participanții la un eveniment nu purtau măști de protecție

Angajat al Primăriei Vicovu de Sus, amendat pentru că participanții la un eveniment nu purtau măști de protecție Sursa cotidianul.ro
Angajat al Primăriei Vicovu de Sus, amendat pentru că participanții la un eveniment nu purtau măști de protecție Sursa cotidianul.ro

O persoană supărată pe un eveniment organizat de Primăria Vicovu de Sus la Căminul Cultural din satul Laura a anunțat poliția că nu se respectă măsurile de protecție împotriva SARS-CoV-2. În baza acestei sesizări, oamenii legii au mers la fața locului, unde au constatat că evenimentul denumit ”Șezătoarea Vicovenilor” se organizează zilnic între orele 15.00-20.00. Acțiunea este organizată de primărie, în parteneriat cu școlile gimnaziale din Vicovu de Sus și presupune activități meșteșugărești, culturale cu specific tradițional. Din verificări a rezultat că numărul de persoane prezent în căminul din Laura era în limitele admise, numai că un număr de 15 participanți nu purtau măști de protecție. Toți au primit avertismente, în timp ce organizatorul, un angajat al Primăriei Vicovu de Sus, a fost amendat cu 2.000 de lei deoarece nu a luat măsurile de protecție stabilite împotriva virusului SARS-CoV.

Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” a găzduit ultimul spectacol aniversar al Caravanei „10 pentru folclor”