Recidivă

Condamnare severă pentru un sucevean care a condus beat și fără permis cu repetiție

Polițiștii l-au ridicat pe condamnat și transportat, sub escortă, la Penitenciarul Botoșani
Polițiștii l-au ridicat pe condamnat și transportat, sub escortă, la Penitenciarul Botoșani

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns în Penitenciarul Botoșani, dus sub escortă de polițiști, după ce a încasat o pedeapsă de 3 ani și 7 luni de închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Ioan Cerlincă a primit pedeapsa nu tocmai mică în condițiile în care a fost condamnat în stare de recidivă post executorie. Mai concret, acesta avea deja o condamnare cu suspendare, dar a recidivat cu aceleași gen de infracțiuni.
Magistrații de la Judecătoria Suceava nu au mai fost deloc indulgenți, aplicându-i inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 7 luni de închisoare, aici fiind inclusă și prima pedeapsă – 1 an și 4 luni de detenție, care a fost inițial suspendată condiționat.
Sentința a rămas definitivă miercuri, 26 ianuarie, când polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale – Urmăriri l-au ridicat pe condamnat și transportat, sub escortă, la Penitenciarul Botoșani.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut