Rămas-bun

Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum de o mână de rădăuțeni



Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum

Ceramistul Florin Colibaba, ultimul descendent al unei renumite familii de olari, unul din cei doi nepoți ai maestrului Constantin Colibaba, a fost înmormântat ieri la Rădăuți. Potrivit celor afirmate de ginerele său, Florin, a fost internat în spital cu unele probleme la plămâni, în urmă cu câteva săptămâni, la Koln – Germania, acolo unde se mutase în urmă cu circa zece ani, împreună cu familia. Cel mai probabil, pe fondul acestor probleme, ceramistul a fost victima Covid-19, și la finele lunii octombrie a decedat, la doar 65 de ani, vârstă pe care a împlinit-o la începutul lunii aprilie.
De-a lungul anilor, Florin Colibaba a participat la numeroase târguri și expoziții de artă din țară și din străinătate, și poate că ar trebui amintită prezența la Smithsonian Folklive Festival de la Washington DC – Statele Unite ale Americii, în anul 1999. Multe dintre creațiile sale fac parte din patrimoniul marilor muzee, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Muzeul Național de Artă al României, din colecții particulare și, nu în ultimul rând, din achizițiile iubitorilor de frumos. Creația lui Colibaba cuprinde o mare varietate de forme și mărimi, modelate pe roată, care impresionează prin calitatea execuției, prin diversitatea compozițiilor ornamentale și prin rafinamentul cromatic. Motivele geometrice, florale, avimorfe, zoomorfe, antropomorfe, astrale întâlnite pe farfurii, căni, oale, ploști, ulcioare, tăvi, plăci (cahle) ne amintesc de viața, credințele și îndeletnicirile țăranului din această zonă.
Colibaba a fost o prezență permanentă în expoziții și galerii de artă populară din țară și străinătate. Pentru calitățile remarcabile ale creației sale, el a fost deseori premiat și laureat al diverselor târguri și expoziții.Deși actuala stare sanitară impune restricții severe vizavi de aglomerări și distanțare socială, poate că ceramistul Florin Colibaba, rădăuțeanul Florin Colibaba, ar fi meritat să fie condus pe ultimul drum de mai mult de o mână de rădăuțeni…
Să-ți fie țărâna ușoară, Florine!


Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum de o mână de rădăuțeni
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum de o mână de rădăuțeni
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum
Ceramistul Florin Colibaba a fost condus pe ultimul drum


Recomandări

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” a transformat Fălticeniul într-o capitală a culturii pentru tineret

La Bosanci, Flutur i-a spus actualului primar că a încercat să-i ducă pe bosânceni pe un drum greșit. „Noi, liberalii, nu îi lăsăm și le întindem o mână cu primarul liberal Anton Curic”