Scriitorul Eugen Lovinescu a fost omagiat la Fălticeni cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea sa

Pe data de 30 octombrie 2021 s-au împlinit 140 de ani de la nașterea criticului și istoricului literar Eugen Lovinescu. Pentru a cinsti memoria celui mai important scriitor pe care l-a dat orașul Fălticeni, Asociația Fălticeni Cultural și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au organizat vineri, 29 octombrie 2021, la Biblioteca „E. Lovinescu”, un eveniment cultural (expoziție de carte și imagini realizate de pictorul Gabrel Baban, simpozion și moment artistic).
În cadrul simpozionului moderat de profesorul Neculai Sturzu au vorbit despre Eugen Lovinescu și opera sa prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, lect. univ. dr. Ioan Fărmuș, dar și alți invitați din mediul cultural fălticenean.
Profesorul Neculai Sturzu a mulțumit administrației locale pentru că iubitorii culturii fălticenene au avut posibilitatea de a participa la aniversarea lui Eugen Lovinescu în Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”, o clădire recent renovată. Neculai Sturzu a vorbit despre una dintre mințile cele mai luminate din prima jumătate a secolului XX, care, deși a suferit nedreptăți, merita înalte demnități, de faptul că la Fălticeni este o tradiție în a-l celebra pe Eugen Lovinescu chiar din 1981, menționând că la Centenar, la inițiativa prof. Mihai Iordache, s-au deschis Zilele Lovinescu în clădirea Primăriei Fălticeni. Profesorul Sturzu a spus că și în 1993, când s-au comemorat 50 de ani de la moarte, au participat doi academicieni și ministrul adjunct al Culturii, scriitorul Mircea Tomuș, și în 2001, la inițiativa Cercului de profesori de limba română, a fost sărbătorit Eugen Lovinescu, în 2011 evenimentul având un caracter restrâns.
Eugen Lovinescu a scris la Fălticeni 25 de cărți, printre care se numără cele de doctrină și traduceri
Profesorul Nicolae Sturzu a precizat: „De Fălticeni a fost profund legat. A spus însuși Lovinescu în acea schiță bibliografică semnată «anonimus notarius», că aici a venit în fiecare vară, în vacanțele sale de profesor de liceu, și a scris 25 de cărți, cărți foarte importante de doctrină, de traduceri. Doctrina sincronismului este cât se poate de actuală, mai ales acum când pendulăm sau baletăm între authtonie și europenism. Eugen Lovinescu rămâne în memoria Fălticenilor chiar dacă nu are o statuie, chiar dacă nu are măcar un bust. Vorbeam cu domnul profesor Alexandru Rădulescu, o persoană importantă în conducerea Primăriei Fălticeni (manager public), care a rămas uimit că Lovinescu nu are un bust nicăieri în țară, și care a promis că până la aniversarea a 150 de ani va exista un bust la Fălticeni”.
Mărturii ale scriitorului, ale celor care l-au cunoscut au fost făcute într-o scurtă și imaginară plimbare prin Fălticeni, prin locurile prin care a călcat Eugen Lovinescu. Excursia ghidată de profesorul Neculai Sturzu și cu tablourile realizate de profesorul Gabrel Baban care reprezintă case din Fălticeniul de odinioară care au legătură cu Eugen Lovinescu, a început cu un imobil modest, corpul D al Colegiului Național „Nicu Gane”, care a găzduit Gimnaziul „Alexandru Ioan I”, unde director era tatăl viitorului scriitor și potrivit legii de atunci directorul trebuia să locuiască în clădirea școlii pe care o conducea. Acolo s-a născut Eugen Lovinescu în urmă cu 140 de ani. Apoi s-a ajuns la clădirile reprezentative de pe str. Sucevei, stradă pe care distinsul profesor Neculai Sturzu ar numi-o Eugen Lovinescu, pentru că aici sunt imobilele în care Eugen Lovinescu a copilărit, a învățat, a creat.
Eugen Lovinescu, un militant pentru citadilizarea prozei
Critic și istoric literar, prozator și traducător, Eugen Lovinescu s-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni. Este, după Titu Maiorescu, cel mai important critic literar român, el repunând analiza pe terenul autonomiei esteticului, fără a evita factorii istorici și rolul unui „spirit al veacului” în formarea curentelor și personalităților creatoare. A încercat să schimbe gândirea și limbajul criticii literare românești și să îndepărteze inerțiile și prejudecățile care dominau, la începutul secolului al XX-lea, literatura română, intrând în polemică cu orientările tradiționaliste. Eliberând critica de sub tirania direcțiilor sociologice, dându-i un limbaj diferențiat, o gândire coerentă, Eugen Lovinescu a creat, putem spune, critica modernă română.
Lect. univ. dr. Ioan Fărmuș a spus: „Ne aflăm aici, în fața dumneavoastră, pentru a actualiza o imagine și, de ce nu, pentru a răspundere la o întrebare esențială: dacă nu cine este E. Lovinescu, atunci măcar cine mai este astăzi E. Lovinescu? Lovinescu este astăzi unul dintre artizanii modernismului românesc și din dorința aceasta de a puncta această imagine o să invoc în fața dumneavoastră teoria sa despre roman, teorie care este o extensie a proiectului său naționalist-modernist, proiect prin care a încercat nu numai să dea culturii și literaturii române o direcție, dar și să o sincronizeze cu marea literatură europeană și cu cea ce el însuși numea spiritul veacului”.
În prima parte a intervenției sale, lectorul universitar Ioan Fărmuș a realizat o familiarizare a celor prezenți cu evoluția prozei românești de la rural la urban: „Lovinescu consideră că literatura română este una eminamente rurală, agrară. Pentru a susținut această ipoteză invocând două argumente de ordin sociologic. Un prim argument se referă la faptul că există o anumită parte a unei pături sociale, segmentul urban, grupul intelectualilor, care nu savurează și nu prezintă o deschidere către acest tip de proză, pentru că problematica rurală nu venea în interesele sale, și un alt argument era acela că societatea românească între timp s-a schimbat, procesul modernizării societății românești s-a accelerat, prin urmare era nevoie și de o schimbare a literaturii. De aceea el militează pentru despărțirea literaturii române de sămănătorism, curentul cultural și literar pe care Lovinescu îl acuza de toate relele în ceea ce privește direcția pe care o luase literatura română. Când militează pentru citadilizarea prozei vine cu câteva argumente care ar fi de fapt niște avantaje pe care le-ar avea literatura română dacă ar apuca pe această direcție”.
Lect. univ. dr. Ioan Fărmuș a răspuns la întrebarea Cine mai este E Lovinescu astăzi?: „Lucrurile se schimbau, se diversificau chiar în epocă și Lovinescu a primit replici mai întâi de la unii din contemporanii săi, unul dintre ei fiind Camil Petrescu, care făcea o pledoarie pentru romanul psihologic, demonstrând practic că evoluția literaturii nu este aceea dinspre subiectiv spre obiectiv, ci din contră, subiectivitatea poate fi explorată, dar evident altfel. O altă replică a venit de la Mihail Sebastian, care dovedea de-a dreptul limitele teoriei lovinesciene despre roman susținând că există o distanță majoră între lirismul care caracteriză romanul rural tradiționalist și lirismul modern, analitic, specific prozei de analiză psihologică.”
Literatura pe care o propunea Lovinescu era un barometru
Eugen Lovinescu a scris peste 60 de volume de critică, istoriografie literară, proză, traduceri, ceea ce îl recomanda pentru un loc în Academia Română. A fost susținut, în 1936, de Ion Petrovici, Mihail Sadoveanu, dar și de elenistul G. Murnu, dar a întâmpinat opoziția categorică a lui Nicolae Iorga, care, tradiționalist radical, nu accepta ideea de modernitate, ceea ce a determinat respingerea candidaturii la votul în plen. Totuși, pe 10 septembrie 1991, Eugen Lovinescu devine membru titular post-mortem al Academiei Române, lăsându-ne multe lucrări de valoare.
Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu concluzionează: „Oamenii aceștia cum sunt și Lovinescu, cum sunt și alții, chiar au existat. Adeseori îi reducem la o imagine, la niște concepte, la o teorie, dar oamenii aceștia chiar au existat și cred că este fermecător să încercăm să reconstituim lumea de altădată în care ei au trăit și de fapt cine au fost ei, ca oameni pur și simplu, ca oameni care au scris, ca oameni care aveau o anumită atitudine. Trăim în locuri în care chestiunile de cultură sunt atât de izolate, atât de periferice, de marginale, iar Lovinescu chiar împotriva acestor lucruri lupta, oricât de mult ne-ar părea că nu e așa.
Literatura pe care o propunea Lovinescu era un barometru, romanul trebuia să fie un barometru care înregistrează faptele. Pe lângă asta, Lovinescu mai gândea ceva. Literatura trebuia să fie și un mijloc de schimbare a lumii. El nu își dorea numai o înregistrate a faptelor, ci dorea, și de aici și teoria lui prin literatură, de influențare a societății, modernizarea ei și sincronizare în felul acesta cu Europa, de europenizare a societății românești.
El militează pentru o proză citadină, împotriva ruralismului, cu toate că în vogă erau sămănătorismul cu Iorga și proza care era scrisă pentru țărani, o proză care nu avea nici un fel de distanță între autori și lume pentru că autorii aceștia chiar publicau în revistele pentru țărani, pentru că se dorea ca proza să fie un mijloc de construire a unei identități românești în spațiul rural. Tocmai angajarea sa ideologică îl face să supraliciteze un sistem pe care îl construiește”.
În a doua parte a discursului său, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu a vorbit și despre autonomia esteticului și arta angajată.
Manifestarea s-a încheiat cu un concert de nai susținut de Teodora Albu, profesor de nai la Liceul Național de Artă „Octav Băncilă”, fostă colaboratoare, ca solist-instrumentist, a Filarmonicii de Stat Botoșani.