Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 22 sep 2021 - Anul XXVI, nr. 222 (7834)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În instanță

”Țeparul cu o mie de fețe”, alias ”procurorul DIICOT” Sorin Alin Verincianu, a încasat încă o condamnare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

”Țeparul cu o mie de fețe”, alias ”procurorul DIICOT” Sorin Alin Verincianu, s-a mai ales cu o condamnare penală. Acesta a fost găsit vinovat de Judecătoria Rădăuți și a primit o pedeapsă de 5 ani, 7 luni și 156 de zile (aici fiind incluse și resturi de pedeapsă mai vechi). În plus, el a fost obligat să plătească părții vătămate suma de 11.500 de euro. Soluția nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Escrocul a fost arestat în aprilie anul trecut după ce a înșelat un bărbat, dându-se procuror și avocat și promițându-i că îl va ajuta să câștige un proces. În luna martie a anului 2020, la o biserică neoprotestantă din Vicovu de Jos avea loc o slujbă. În incinta bisericii, în timpul slujbei, a intrat un necunoscut, care oprise mașina în fața locașului. Ce a atras din start atenția a fost că necunoscutul a venit cu un BMW negru, cu girofar de poliție și cu stroboscoape luminoase, toate pornite. Necunoscutul a abordat pe un ton grav un îngrijitor al bisericii și i-a spus că este procuror și trebuie să intre în biserică.

Sub privirile credincioșilor speriați, individul a intrat în biserică, s-a urcat la balcon, spunând că el este procuror și caută o persoană suspectă pe care o urmăreşte. În scurt timp, necunoscutul, care a fluturat și o legitimație falsă, a spus că percheziția s-a încheiat și a plecat tot cu mașina cu girofarul pornit. Acest episod mai mult decât suspect nu a fost din păcate sesizat de nimeni din biserică la poliție.

 

După ce a dat buzna în biserică, l-a înșelat pe pastor

Ulterior, după aproximativ două săptămâni, același ”procuror” l-a abordat pe pastorul Ilie T. De aici încolo, Sorin Alin Verincianu (identificat la luni bune de la comiterea faptei) a început să-și pună în aplicare planul. Cu ”autoritatea” pe care și-a arogase deja, a aflat că pastorul are un proces de 7 ani pentru o moștenire și i-a spus că, în calitatea sa de procuror, dar și de avocat în afara orelor de magistrat, îl poate ajuta să câștige procesul.

Escrocul a jucat tare din start, spunându-i pastorului că trebuie să achite taxe de 1.000 de euro pentru fiecare parte din proces. Cum era vorba de patru părți, a solicitat și primit, în primă fază, 4.000 de euro, susțin procurori. Avea să fie doar începutul, sub diferite pretexte legate de proceduri legale și etape procesuale, acesta înșelând victima cu suma totală de 56.450 de lei, pe parcursul a aproximativ trei luni de zile, rezultă din cercetări.

 

I-a dat ”liber” să circule unui șofer, la orice oră, în perioada stării de urgență

Târziu, bărbatul înșelat a început să aibă suspiciuni și să facă unele verificări, care i-au arătat că ”procurorul” cu numele respectiv nu există. Și mai târziu, victima l-a recunoscut în planșele polițiștilor pe deja escrocul multiplu recidivist Sorin Alin Verincianu. Abia atunci s-a convins fără dubiu că a fost înșelat.   

Pe parcursul anchetei s-a mai stabilit că individul a mai păcălit un bărbat din zona Vicov, căruia i-a emis o adeverință falsă care îi dădea acestuia dreptul să circule „nelimitat, la orice oră din zi și din noapte, în perioada stării de urgență”.

În schimbul adeverinței, partea vătămată a fost în multiple situații șoferul escrocului, el crezând că este la volanul mașinii „domnului procuror”.

 

Cele mai multe escrocherii, în haine false de preot

Același Verincianu a fost săltat prima dată de polițiști de la o înmormântare, unde era îmbrăcat în preot şi se pregătea să oficieze slujba religioasă, bineînțeles fără a avea vreo calitate în acest sens.

În haine preoţeşti, dorohoianul ar fi păcălit zeci de oameni şi firme să-i dea bani pentru construcţia unui lăcaş de cult, iar de la o societate din Bucureşti a comandat obiecte bisericeşti în valoare de aproximativ 20.000 de lei, pentru care nu a mai plătit nici un leu. Ulterior, el a încercat să-i şantajeze pe cântăreţul de muzică populară Alexandru Recolciuc, pe directorul Spitalului Judeţean Suceava, pe stareţele mănăstirilor Voroneţ, Probota şi Dragomirna, pe directorul Spitalului Județean Botoșani, dar și pe un deputat, dându-se drept ziarist care deține imagini compromițătoare. Mai trebuie spus că în luna iulie a acestui an, el a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava la o pedeapsă de 4 ani, 7 luni și 156 de zile după ce a păcălit două femei cărora le-a promis că le va scăpa doi nepoți aflați la ananghie. Femeile credule au plătit 1.500 de euro și 1.500 de lei înainte de a-și da seama că au fost victimele unui escroc.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ”Țeparul cu o mie de fețe”, alias ”procurorul DIICOT” Sorin Alin Verincianu, a încasat încă o condamnare.
 Vizualizări articol: 1016 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
”Țeparul cu o mie de fețe”, alias ”procurorul DIICOT” Sorin Alin Verincianu, a încasat încă o condamnare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei