Tragic

Un tânăr de 27 de ani a murit sub roțile autobetonierei pe care o conducea

Personalul medical nu a mai putut face, din păcate, nimic

Un tânăr în vârstă de 27 de ani și-a pierdut viața în condiții tragice după ce a fost prins sub roțile autobetonierei pe care o conducea. Accidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 22.00, pe un drum comunal neclasificat din Poieni Solca. Din primele cercetări ale poliției rezultă că Mihai Pribeagu, în vârstă de 27 de ani, din comuna Grănicești, în timp ce conducea autoutilitara Mercedes Benz – autobetonieră, a oprit la un moment dat pe un sector de drum în pantă și a coborât, probabil fără a asigura camionul. Vehiculul greu a luat-o la vale și l-a prins pe tânărul de 27 de ani sub roțile din față.
În urma unui apel de urgență la 112, la fața locului au ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanță și unul SMURD. S-a încercat acordarea primului ajutor, însă din păcate pentru tânărul de 27 de ani nu se mai putea face nimic. Polițiștii au constatat că tânărul avea permis de conducere valabil categoriei și au deschis un dosar penal, în cadrul căruia vor încerca să stabilească exact cum s-a produs nenorocirea.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens