Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Faptul că mulți dintre sucevenii care merg la muncă în străinătate prestează muncile cele mai grele, și uneori și pe cele mai periculoase și în mediile cele mai toxice, pe care alții nu le-ar executa sub nici o formă, nu este o noutate, ba chiar o realitate incontestabilă. Pe acest fond, vă prezentăm mărturia unui sucevean care a murit la doar 58 de ani. Acesta a vorbit cu un reporter de la Monitorul de Suceava, telefonic, cu mai puțin de o săptămână înainte de a-și da ultima suflare. Bărbatul din Vicovu de Sus a murit cu convingerea că mediul în care a lucrat la o firmă din Marea Britanie, în jur de trei ani și jumătate, i-a adus sfârșitul.
Ce vom reda mai jos din ce a relatat Octavian Pîrghie va fi probabil imposibil de dovedit într-o anchetă oficială, dacă aceasta s-ar face, condiții în care nu putem intra în detalii despre firma respectivă. Totuși, ce a povestit el atrage atenția și naște semne de întrebare. Scopul acestui material este în primul rând de a atrage atenția celor care muncesc în continuare la acea firmă, unii chiar din zona Vicovu de Sus. Și nu numai lor, ci și celor care muncesc în medii asemănătoare, fără a se gândi măcar la protecția lor și a se informa cu privire la drepturile pe care le au. Cei în cauză pot vedea că cel puțin pentru un om a fost prea târziu.
„Simțeam continuu un miros și o usturime în gât de nu puteai sta lângă cazan, îți lua aerul...”
Octavian Pîrghie, din Vicovu de Sus, a murit pe 25 iulie, cu diagnosticul cancer gradul IV la ficat, cu metastaze. Cu câteva zile înainte, muribundul deja împăcat cu ce va urma a vorbit cu vocea gâtuită de drama sa.
Omul a lucrat în jur de trei ani și jumătate la o firmă din Marea Britanie, până în anul 2020. Este vorba de o firmă care se ocupă de prelucrarea și curățarea fierului vechi, în cazane, cu un acid rezultat din mai multe substanțe toxice.
„Lucram lângă cazanul cu acid, unde era băgat fierul și curățat. Simțeam continuu un miros și o usturime în gât de nu puteai sta lângă cazan, îți lua aerul... Aveam bocanci, cască, salopetă, mai aduceau câte o mască, dar nu erau măști pentru toți...”, a povestit bărbatul.
De la ciroză la cancer stadiul patru, în opt luni
La firmă, povestea Octavian Pîrghie, erau 12 angajați, cei mai mulți români și câțiva poloni. Șase, printre care și el, lucrau la cazanul unde era curățat fierul.
„Unii stăteau trei-patru luni la muncă la cazan și îi durea prin spate, tușeau și cei mai mulți plecau... eu am rezistat până anul trecut, când nu am mai putut. M-am urcat în microbuz și am ajuns foarte greu acasă, îmi era foarte rău”, a povestit omul deja țintuit la pat de boală.
„Eu nu am fost internat niciodată în România, în 58 de ani. Când am ajuns acasă, lângă poartă am căzut jos, nu mai puteam. Am stat la spitale pe la Suceava, pe la Rădăuți. La început doctorii mi-au spus că am ciroză, în opt luni de zile am ajuns la cancer stadiu patru la ficat, cu metastaze”, ne-a relatat Octavian Pîrghie, cu câteva zile înainte de a muri.
Povestea lui Octavian Pîrghie, cunoscută și de alți suceveni, inclusiv de o rudă
El și-a dat ultima suflare cu convingerea că mediul toxic în care a lucrat, fără echipament de protecție, l-a ucis.
Mărturia sa ar fi întărită de experiențe similare ale unor români, unii chiar din Vicov sau din comunele din jur, care au muncit sau muncesc la acea firmă.
De altfel, știm cu certitudine că Octavian Pîrghie s-a chinuit în ultimele luni ale vieții să mai convingă oameni să vorbească despre experiența lor de la acel loc de muncă, dar nu a reușit. Inclusiv un nepot de-al decedatului încă mai lucra la această firmă. Toți i-au întors spatele și i-au spus că banii pe care îi primesc din Marea Britanie, salariu sau șomaj, sunt prea „frumoși” pentru a fi de acord să depună o eventuală reclamație, printr-un avocat care să îi reprezinte pe la instanțele din Marea Britanie.
Alții merg înainte, fără a se gândi la riscuri
Practic, oamenii care sunt mai tineri și nu au simptome de boală preferă să meargă înainte, chiar dacă cei mai mulți dintre ei își dau seama că este riscant să muncească într-un asemenea mediu, mai ales fără un echipament de protecție solid.
Primul pas care s-ar putea face în acest caz este ca și alții, care mai sunt în viață, să fie de acord să vorbească. Apoi, să apeleze la un avocat care să încerce să deschidă o acțiune în instanță, în Marea Britanie. Ori măcar să depună o reclamație cu argumente la o instituție de genul Inspectoratului Teritorial de Muncă din România. Pentru a se putea vorbi de certitudini în acest caz, ar fi însă nevoie de o expertiză care să facă o legătură de cauzalitate între bolile oamenilor și mediul toxic în care au lucrat. Iar asta ar fi foarte greu de dovedit, mai ales că vorbim de o acțiune a unor români în alt stat. Din păcate, bătălia pare a fi una prea mare pentru oamenii care au lucrat sau lucrează la o astfel de firmă. Totuși, unii ar putea învăța ceva din această mărturie a unui om care între timp decedat.
