Ziua Națională a Ambulanței din România este marcată anual la 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima ”Salvare” din București, din inițiativa profesorului Nicolae Minovici. Cu prilejul Zilei Naționale a Ambulanței, miercuri, 28 iulie 2021, trei ambulanțe de la Stația de Ambulanță Fălticeni, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, împreună cu un medic, asistente și ambulanțieri și-au făcut apariția în zona centrală a municipiului în sunet de sirene. Una dintre opriri a fost și în fața sediului Primăriei municipiului Fălticeni.
Aceștia au fost felicitați de administrația locală pentru activitatea pe care o desfășoară în folosul cetățenilor din Fălticeni și din localitățile arondate, ca adevărați profesioniști, care de 115 ani, cu multă implicare, dăruire și dragoste pentru oameni luptă zilnic alături de ceilalți salvatori din cadrul sistemului integrat de urgență din România, în scopul nobil de a salva vieți.
„Cu prilejul împlinirii a 115 ani de existență a Ambulanței din România, vă mulțumesc în numele administrației locale și al cetățenilor municipiului Fălticeni pentru dăruirea și responsabilitatea cu care vă desfășurați activitatea în folosul comunității, fiind aproape de cei care trec prin situații critice.
Rolul Ambulanței este tot mai vizibil și a devenit esențial în funcționarea sistemului medical. Efortul depus în ultimii doi ani, în contextul pandemiei, v-a consacrat dreptul de a purta titlul de «erou» fără echivoc, fără modestie. Mulțumim pentru ceea ce faceți!
Din partea administrației locale, vă asigurăm de tot sprijinul, vom fi cu tot ceea ce putem alături de dumneavoastră și dorim să vă ferească Dumnezeu de necazurile cu care vă confruntați zilnic, pe dumneavoastră, familiile dumneavoastră”, se arată în mesajul transmis de primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman.
Înainte de a ajunge la primărie, personalul de Stația de Ambulanță Fălticeni a păstrat un moment de reculegere în memoria colegilor trecuți la cele veșnice și au fost la familia unui coleg, decedat la vârsta de 49 de ani, în urma unui infarct, pentru a oferi un tort și baloane nepoțelului celui dispărut, un băiețel în vârstă de 2 ani.




