Condamnare

Ani grei de pușcărie pentru tânărul care și-a lovit unchiul cu mașina și l-a transportat acasă pentru a înscena o moarte patologică



Sentința dată de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava este definitivă
Sentința dată de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava este definitivă

Tânărul de 21 de ani, din Ostra, care la începutul acestui an a încercat să ascundă un accident rutier a cărui victimă a fost chiar unchiul său, și-a aflat vineri pedeapsa. Liviu Laurențiu Păpăruși a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava la o pedeapsă de 9 ani, 8 luni și 20 de zile, fiindu-i mărită astfel condamnarea dictată de Tribunalul Suceava, care i-a dat „doar” 7 ani, 10 luni și 20 de zile. Soluția dictată vineri este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță.
Totul a început în seara zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 19.30, când tânărul, care se afla la volanul unei autoutilitare marca Mercedes Benz Vito, a lovit un consătean în vârstă de 50 de ani care se deplasa pe drumul județean 177A. Imediat după incident, bărbatul lovit, care s-a dovedit a fi chiar un unchi al șoferului, a fost aruncat pe marginea drumului, lângă un parapet de protecție din beton. Nepotul s-a gândit că poate să ascundă totul, așa încât a decis să-l ia pe bărbatul pe care îl accidentase și să-l ducă acasă, unde l-a așezat în pat. Tânărul nu a sunat nici măcar la vreun echipaj medical pentru a veni să-l examineze pe cel care îi era rudă.
„Deși victima prezenta leziuni grave care nu-i permiteau deplasarea, având membrele inferioare fracturate, și cunoștea că aceasta locuiește singură, a lăsat-o fără supraveghere, fără a-i acorda minime îngrijiri medicale. Urmare a acțiunii inculpatului și a imposibilității de a se interveni pentru salvarea vieții victimei, aceasta a decedat la data de 7 ianuarie 2021”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Abia după două zile, Liviu Laurențiu Păpăruși a catadicsit să se intereseze de soarta celui pe care l-a lovit cu mașina. Dar și atunci într-un mod care demonstrează că dorea să nu se facă nici o conexiune cu evenimentul din seara zilei de 5 ianuarie. Mai exact, a sunat la un vecin căruia i-a spus că ar avea nevoie de un baros pe care unchiul său îl avea. Vecinul care a mers după baros a avut surpriza să îl găsească decedat pe bărbatul lovit de autoutilitara marca Mercedes. Ulterior, Păpăruși s-a angajat că se va ocupa de înmormântare, tocmai pentru a fi sigur că va șterge toate urmele. Strategia a fost dejucată însă de polițiști, care au reușit să probeze totul, motiv pentru care șoferul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul lunii aprilie a fost arestat preventiv, măsură care este în picioare și astăzi.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului