Cercetarea suceveană, în imagini sumbre, la 30 de ani de la Revoluție

Munca de cercetare din România și implicit din Suceava este la pământ din toate punctele de vedere, iar faptul că avem roșii, cartofi sau alte produse de larg consum din străinătate nu este decât o consecință logică a acestei nepăsări care se adâncește cu fiecare an care trece. Pe teritoriul comunei Moara, pe o suprafață de peste un hectar, a funcționat o filială a Stațiunii de Cercetări Dezvoltare Agricolă (ce nume pompos, dar fără urmă de acoperire în ziua de azi) Suceava. Acolo, trebuia sau poate chiar o fi fost un incubator pentru dezvoltarea agriculturii locale și nu numai.

Terenul aparține Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Sisești”, dar a fost cedat în administrare stațiunii de la Suceava. Până acum vreo 20 de ani, acolo s-a întâmplat ceva. De aproape două decenii, clădirile și tot ceea ce se găsește la Moara se află într-un proces de degradare permanent și ireversibil. Ironic, pe poarta care era cândva intrarea principală în instituție scrie cu litere negru pe un fond galben: ”Accesul persoanelor străine este interzis”. Nu are oricum nici o valoare pentru că proprietatea a fost pur și simplu abandonată de proprietar și de cel care a folosit-o decenii la rând.

În spatele porții din plasă de sârmă plină de găuri se văd un câine care șade tolănit și un morman de plăci de beton aruncate de-a valma. Ocolim gardul, mă rog, ceea ce bănuim că a fost cândva un gard, acum acoperit cu vegetație care nu a mai fost îndepărtată de ani de zile, și pe o poartă larg deschisă pătrundem în curtea ”incubatorului agricol” de la Moara. Fiecare pas pe care îl parcurgem ne întărește convingerea că ne-am întors în timp și că cineva a dorit să transforme acel loc într-un exemplu negativ care să nu fie urmat de nimeni. E doar ceea ce aș vrea eu, pentru că, în realitate, este vorba de nepăsare și o crasă bătaie de joc. Clădiri care stau să cadă, geamuri sparte, o curte plină cu bălării, gunoaie aruncate la voia întâmplării sunt parte dintr-un peisaj sumbru și dezolant.

Pașii ne îndreaptă și spre sediul principal. Este încuiat, sticlele de la geamuri, acolo unde mai există, stau să cadă, iar acolo unde au fost sparte complet găsim cartoane sau alte lucruri de pripas pentru a opri invazia unor animale. Lângă un avizier cu vopseaua scorojită și în care odinioară se oglindeau realizările și alte anunțuri importante este o coșarcă. Mă rog, ce a mai rămas din ea. Agățată de un stâlp metalic ruginit este poate una din imaginile reprezentative ale degradării unei instituții, a unei activități și, de ce nu, a unei întregi societăți. Tot în zona intrării principale, probabil acolo unde se țineau substanțe sau materiale inflamabile, suntem avertizați că fumatul este interzis și ni se spun și numerele de telefon la care se poate suna în caz de incendiu. Acestea sunt 081 și 11212, acolo unde trebuia să ”anunțați orice început de incendiu. Rămâneți la aparat pentru a răspunde la întrebările puse”. E și acesta un indiciu al timpului scurs din momentul în care activitatea a fost sistată. Dacă vreți o comparație, deși vorbim de o cu totul altă scară, Stațiunea de Cercetări de la Moara este Cernobîlul cercetării sucevene. Probabil dacă Gheorghe Ionescu-Sisești s-ar trezi la viață ar muri de necaz în secunda imediat următoare.