Cu musca pe căciulă

Un șofer care trebuia să fie în carantină a lovit un pieton și a fugit de la locul faptei

Tânărul s-a ales cu dosar penal și amendă. Foto: cotidianul.ro

Un tânăr din Gura Humorului a fost amendat și s-a ales și cu dosar penal după ce a încălcat condițiile de carantinare și a comis un accident soldat cu rănirea unei persoane. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 20.00, pe o stradă din Gura Humorului.
La acea oră, un autoturism marca Seat a oprit, iar șoferul a efectuat o manevră de mers cu spatele. Pentru că nu s-a asigurat suficient de bine a lovit un adolescent care circula pe jos. Persoana accidentată a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul orășenesc Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie gleznă stânga”. Totuși, rana nu era foarte gravă, motiv pentru care adolescentul a plecat acasă.
Trei ore mai târziu, polițiștii au bătut la poarta celui care a comis accidentul. Acesta se numește Samuil David, are 26 de ani și figura în carantină până pe 25 mai, măsură pe care a încălcat-o. Pentru acest motiv a fost amendat de polițiști, iar pentru accidentul pe care l-a provocat este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.

Recomandări

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Amenzi de 8.000 de lei și permis suspendat 6 luni pentru un șofer care a fugit din fața echipajului care îl oprise

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești