Colaborare

Acțiune de împădurire, la Moldovița

Acțiune de împădurire la Moldovița Foto Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Acțiune de împădurire la Moldovița Foto Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

La Moldovița a avut loc luni, 26 aprilie, o acțiune de împădurire la Ocolul Silvic Silva Bucovina SRL. Acțiunea a fost organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Sectorul Agro-silvic bisericesc, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița. Conform unui comunicat transmis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la acțiune au participat tineri din localitatea Moldovița, „care au avut ocazia să înțeleagă mai bine modul în care este gospodărită pădurea, etapele de dezvoltare a pădurii, dar și importanța realizării lucrărilor de regenerare a pădurii”. Conform comunicatului, ing. Gheorghe Negură, șeful ocolului silvic Silva Bucovina, „a prezentat tinerilor modul de organizare a unui ocol silvic, precum și atribuțiile specifice fiecărui angajat al ocolului. Acesta a precizat că paza pădurii este o activitate complexă care nu presupune strict pază, în sensul în care îl înțelegem noi de pază, ci și ample acțiuni și lucrări de combatere a dăunătorilor, monitorizare și supraveghere continuă a stării de sănătate a pădurilor”.
La acțiune s-au implicat și ing. Ciprian Muscă, consilier în cadrul Sectorului Agro-silvic bisericesc, dar și părintele protopop Aurel Goraș, președintele Asociației unităților de cult proprietare de păduri din cadrul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Acțiunea de plantare a avut loc cu implicarea și participarea directorului Clitnovici Gelu Gheorghe, a ing. Diaconița Gabriel și a elevilor: Iasinovschi Andreea, Nistor Maria-Daniela, Loba Ana, Nistor Elena Simona, Lobiuc Mihai Gabriel, Matiasevici Raul, Bursuc Emanuel Sebastian, Secman Laurențiu, Cocerhan Andrei, Huber Alma Dalia, Nichifor Alexandru, Moroșan Mihaela, Ponepal Antoaneta. Și primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi, s-a alăturat acțiunii organizate de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, plantând alături de elevii din localitate, conform informațiilor oferite de Sectorul Agro-silvic bisericesc.

Recomandări

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Cea de-a treia ediție a „Chindiilor Culturale” la Mănăstirea Moldovița îl are ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”