Dramă

La doar 13 ani, un copil aflat în plasament s-a spânzurat

La doar 13 ani, un copil aflat în plasament s-a spânzurat
La doar 13 ani, un copil aflat în plasament s-a spânzurat

O dramă cumplită s-a consumat în comuna Bogdănești, unde un copil în vârstă de doar 13 ani, dat în plasament la o familie, s-a spânzurat. Nenorocirea s-a petrecut în cursul zilei de joi, 15 aprilie, iar copilul era în plasament la familia în cauză de mai bine un an de zile. În ziua tragediei, băiatul ar fi primit un telefon din partea unei rude de sânge. Nu se știe exact ce a discutat minorul, dar cei care erau de față spun că s-a schimbat la față, iar ulterior a ieșit afară. Nimeni nu și-a dat seama ce va urma, iar descoperirea făcută la scurt timp i-a șocat pe toți. Copilul a fost găsit spânzurat într-o fânărie, iar eforturile de a-l readuce la viață s-au dovedit zadarnice.
Anchetă demarată de Protecția Copilului Suceava
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a demarat o anchetă în acest caz, în paralel cu ancheta pe care o face Poliția. Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că băiatul în vârstă de 13 ani se afla în familia de asistenților maternali din Bogdănești de mai bine de un an.
„El a fost crescut de bunica maternă de la vârsta de 7 luni. A intrat în sistemul de protecție după ce, în august 2019, a fost găsit pe drumuri de Poliție. A fost adus în Centrul de Primire Urgențe, de unde a fost transferat în plasament. Părea să se fi integrat bine la această familie de asistenți maternali. Mergea la școală, era în clasa a VII-a. Nu a făcut probleme. Ținea legătura cu familia naturală. Cu bunica, dar și cu mama și concubinul acesteia, care este și tatăl băiatului. Femeia a fost căsătorită și are un fiu în vârstă de 26 de ani plecat în străinătate. Se pare că băiatul de 13 ani ar fi vorbit ultima oară la telefon cu tatăl”, ne-a spus purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava.
Daneliuc a mai completat că familia de asistenți maternali din Bogdănești, care îl avea în plasament pe băiatul de 13 ani, are experiență în creșterea și îngrijirea copiilor. Ei mai au în plasament un minor în vârstă de 12 ani, pe care îl cresc de la vârsta de 2 ani, cu care băiatul de 13 ani avea o relație bună, mai ales că cei doi erau apropiați ca vârstă. „La evaluările care se fac periodic, băiatul nu a dat de înțeles că l-ar fi apăsat ceva, că ar avea o problemă emoțională sau de altă natură pe care nu reușește să o gestioneze. Noi facem o anchetă. Vom sta de vorbă cu familia de asistenți maternali, să vedem ce a dus la această nenorocire”, a completat Nicoleta Daneliuc.
Familia de asistenți maternali din Bogdănești are atestat încă din anul 2001. În acest timp, asistenții maternali au mai avut în plasament o fată, care între timp a devenit majoră, s-a căsătorit, dar tot ține legătura cu cei care au crescut-o.

Recomandări

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Activități culturale și educative, la Complexul pentru copii și adulți aflați în dificultate Gura Humorului

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

O femeie care gonea după ambulanța în care era tatăl său a intrat cu autoturismul într-un copac și un gard