Anunț oficial

Zboruri Suceava – Bruxelles cu cel mai mare tour-operator din lume



Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a anunțat că de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” vor fi operate zboruri către Belgia, la Bruxelles. Niculai Barbă a precizat că noua destinație din Suceava spre Belgia va fi disponibilă începând cu data de 16 aprilie 2021. „Compania aeriană TUI fly, membra a grupului TUI Group, cel mai mare tour-operator din lume, cu sediul la Hanovra, în Germania, va începe în această primăvară operarea unui zbor regulat din capitala Belgiei, Bruxelles-Zaventem, către Suceava, cu două frecvențe pe săptămână. Data preconizată pentru începerea operării este 16 aprilie, acest lucru depinzând totuși de situația epidemiologică existentă în cele două țări”, a spus Niculai Barbă.
El a arătat că biletele vor putea fi achiziționate de pe pagina de internet a companiei, la adresa www.tuifly.be.
Niculai Barbă a precizat că deschiderea acestor zboruri, dar și faptul că noi companii operează din Suceava reprezintă o apreciere a serviciilor oferite de Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”. „Astfel se văd roadele campaniilor de promovare ințiate și coordonate de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Dar în același timp trebuie spus că acestea sunt și roadele colaborării sucevenilor din diaspora”, a încheiat Niculai Barbă.
În momentul de față pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” mai operează companiile Wizz Air și Tarom, iar din această vară urmează să-și înceapă activitatea la Suceava și compania low-cost Ryanair.



Recomandări

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur