Cratere

Drumul național 17B, Vatra Dornei – Broșteni, ca după bombardament pe anumite porțiuni

DN 17B la Dorna Arini
DN 17B la Dorna Arini

Drumul național 17B, care leagă Vatra Dornei de Broșteni, se prezintă pe porțiuni bune ca după bombardament. Șoferii care circulă pe acest drum trebuie să dea dovadă de adevărat talent pentru a putea ocoli craterele care se deschid în asfalt, dar chiar și așa pe anumite porțiuni au șanse minime să nu simtă acest cadou al drumarilor.
Una dintre cele mai afectate zone este cea care traversează satul Dorna Arini. Pe o distanță de aproximativ 5 kilometri drumul arată de parcă aici a fost un război abia încheiat. Sunt și gropi mai mici, dar și altele de dimensiuni mai mari, iar ocolirea acestora a devenit un adevărat sport pentru șoferi. De multe ori, acest lucru este imposibil, deoarece gropile sunt prea dese și nu există nici o variantă de a nu intra cu roțile în cratere.
O altă zonă cu probleme este în satul Chiril, din comuna Crucea. Aici craterele sunt mai rare, dar mai mari, efectul asupra pivoților și bucșelor autovehiculelor fiind același ca la Dorna Arini.
Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc au încercat o peticire de moment, în special la Chiril, dar sunt soluții care nu vor avea efect pe termen lung. Nimeni nu știe când aceste porțiuni din DN 17B vor avea parte de reparații serioase, mai ales că drumul a fost reabilitat recent. În plus, în lipsa unui buget pentru anul în curs, nimeni nu își poate face un plan vizavi de lucrările necesare pe mai multe drumuri naționale din județ. În cursul zilei de ieri am încercat să luăm legătura cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași pentru a afla un punct de vedere legat de lucrările de reparații necesare pe DN 17B, dar nici o persoană din conducerea instituției nu a fost de găsit.

DN 17B la Chiril
DN 17B la Chiril
DN 17B la Chiril
DN 17B la Chiril
DN 17B la Dorna Arini
DN 17B la Dorna Arini

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Șoldan a anunțat că drumul dintre Vatra Moldoviței și Pasul Palma va fi asfaltat pe un tronson de aproximativ 12 kilometri

Gheorghe Șoldan anunță începerea modernizării drumului dintre Verești și Udești, pe care nu s-a mai turnat asfalt de 10 ani

Șoldan anunță începerea lucrărilor de asfaltare pe drumul Baia – Bogata, care nu a mai fost modernizat din 2008