În municipiul Fălticeni există 12 unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, din care două sunt grădinițe, patru sunt școli gimnaziale, trei colegii, un club al copiilor și două școli postliceale particulare. La aceste unități cu personalitate juridică au fost arondate șase unități de învățământ fără personalitate juridică (cinci grădinițe și Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane”, arondat la Colegiul Național „Nicu Gane”).
Primarul Cătălin Coman a precizat: „Este atributul Consiliului Local de a aproba rețeaua școlară a municipiului Fălticeni. Această propunere de rețea școlară are avizul conform al Inspectoratului Școlar al Județului Suceava, și nu sunt modificări față de anul școlar 2020-2021. Potrivit Ordinului nr. 5599/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022, este necesară adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care se aprobă organizarea rețelei școlare pentru anul școlar următor”.
Pregătirea școlară și profesională în municipiul Fălticeni se realizează în Colegiul Național „Nicu Gane”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Colegiul „Vasile Lovinescu”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Ion Irimescu”, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Grădinița cu Program Normal „Voinicelul” care are arondate și „Grădinița cu Program Normal „Alice”, Grădinița cu Program Normal „Lizuca” și Grădinița cu Program Normal „Scufița Roșie” și Grădinița cu Program Normal „Voinicelul” care are arondate Grădinița cu Program Prelungit „Licurici”, Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” și Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio”.
În urbea de pe Șomuz mai funcționează Grădinița Specială, unitate subordonată Inspectoratului Școlar Județean Suceava și Consiliului Județean Suceava, care este ordonatorul principal de credite, și Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș”, instituție de învățământ aparținând Ministerului Afacerilor Interne.
Două unități private de învățământ pregătesc asistenți medicali în diferite domenii: Școala Postliceală Sanitară Centrul de Studii European Fălticeni și Școala Postliceală FEG Education Fălticeni.