Important

Se pot face programări și pentru centrul de vaccinare de la Vatra Dornei

Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că începând de miercuri, 20 ianuarie, se pot face programări pentru vaccinare împotriva Sars-Cov-2 și la Centrul de vaccinare care a fost deschis la Sala de sport a Liceului ”Ion Luca” Vatra Dornei, pe lângă centrele de vaccinare deja existente din etapa I.
Programările la vaccinare sunt condiționate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operațiunii, cât și de dinamica solicitărilor de înscriere la momentul respectiv.
Reprezentanții DSP Suceava au cerut populației să respecte orele de programare și să nu se prezinte la centrele de vaccinare în avans pentru a nu crea aglomerație.

Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Lucrările celor mai buni studenți ai facultăților de silvicultură din șapte centre universitare, prezentate și premiate la Vatra Dornei

”Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, a găzduit lucrările celei de-a X-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe Teme de Silvicultură

Reprezentanții a șapte centre universitare se întrunesc vineri la „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei

Reprezentanții a șapte centre universitare din România și Republica Moldova se întrunesc vineri la „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei 1

Testare gratuită a riscului consumului de alcool, în parcurile din Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți

Aproape 37.000 de lei s-au strâns în cadrul campaniei „Podul cu jucării” de la Vatra Dornei, pentru David și Eduard, doi tineri diagnosticați cu afecțiuni grave

Aproape 37.000 de lei s-au strâns într-o acțiune caritabilă intitulată „Podul cu jucării” pentru sprijinirea a doi tineri din Vatra Dornei