Infracțiuni

A încercat să scape de polițiști, abandonând mașina când i-a zărit în drum

A încercat să scape de polițiști, abandonând mașina când i-a zărit în drum
A încercat să scape de polițiști, abandonând mașina când i-a zărit în drum

Un tânăr de 22 de ani, care conducea, fără a deține un permis de conducere, o mașină radiată din circulație, a încercat să fugă de echipajul de poliție zărit pe un drum din Mitocu Dragomirnei, însă a fost prins și răspunde acum pentru faptele sale.
Incidentul s-a petrecut în cursul serii de duminică, când pe strada Castanilor din comuna Mitocu Dragomirnei, polițiștii unui echipaj au observat o autoutilitară al cărei șofer, la vederea autospecialei de poliție, a oprit pe partea stângă a drumului, a coborât din autovehicul și a încercat să se facă nevăzut. Urmărit de polițiști, cel de la volan a fost interceptat și prins, declarând că nu are asupra sa actele personale și ale mașinii. El a declarat că se numește Alexandru F. și are 22 de ani, iar în urma căutării în bazele de date ale poliției s-a stabilit că acesta nu este posesorul unui permis de conducere. La verificarea autoutilitarei conduse de acesta, marca Opel Vivaro, s-a stabilit că aceasta a fost radiată din circulație la data de 14 august 2020, iar inspecția tehnică periodică este expirată din data de 28 octombrie 2020.
Tânărul a fost condus la sediul Secției Rurale de Poliție Adâncata, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pe numele său s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. De asemenea, tânărul a fost amendat pentru lipsa ITP și a documentelor personale și ale autoutilitarei.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut