Colectivul Ambulatoriului de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, coordonat de medicul primar Claudiu Cobuz, a oferit cadouri copiilor cu diabet zaharat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Zece copii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani, care suferă de această boală și sunt din familii cu posibilități materiale mai reduse, au primit daruri de la Moș Crăciun.
„Chiar dacă suntem în plină pandemie, nu am uitat de tradiții și am pregătit cadouri pentru micuții noștri pacienți. Este frumos când primim ceva, dar mult mai frumos este atunci când dăruim, când noi aducem bucurie în inimile și-n sufletele celor care trec prin grele încercări. Bucuria lor este de fapt adevărata noastră bucurie. Sărbătorile sunt cel mai bun prilej de a ne reîntoarce mai mult și mai profund către ceilalți, acum fiind și momentul în care gesturile și gândurile bune pot construi un timp al bucuriei pentru copiii cu diabet zaharat care își doresc cu adevărat sănătate și care nu trebuie să uite că în spatele fiecărui nor este o rază de soare”, a declarat dr. Claudiu Cobuz, medic-șef al secție Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice din Spitalul de Urgență Suceava.
Daruri
Moș Crăciun în halat alb, pentru copii cu diabet zaharat înscriși la tratament la Spitalul Suceava
