Anul acesta trecem printr-o perioadă complicată din cauza pandemiei de coronavirus, motiv pentru care autoritățile locale din municipiul Fălticeni au fost nevoite să renunțe la organizarea manifestărilor tradiționale dedicate Crăciunului și Anului Nou.
Conform primarului Gheorghe Cătălin Coman, agenda manifestărilor pentru luna decembrie 2020 cuprinde doar o mică parte din manifestările devenite deja tradiție, dar și două competiții sportive.
Primarul Cătălin Coman a precizat: „Comemorarea eroilor Revoluției din 1989 este un eveniment cu semnificații deosebite pentru poporul român, care trebuie marcat și în municipiul Fălticeni. În ultimii ani au devenit tradiționale mai multe concursuri sportive, dar singurele care se pot desfășura cu respectarea normelor sanitare impuse în această perioadă sunt concursul de tenis de câmp dedicat copiilor și concursul de înot care se desfășoară la Baza de Agrement Nada Florilor.
În fiecare an au fost organizate manifestări tradiționale cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou – spectacole de datini și obiceiuri și spectacole artistice, dar în acest an acestea nu se pot desfășura. Primirea colindătorilor și urătorilor a rămas o tradiție, iar dacă acest lucru va fi posibil, vom oferi celor care vor veni în această perioadă la sediul administrației locale cu uratul sau colinda daruri. Dar numai dacă acest lucru va fi permis de legislație, fără cete sau grupuri de urători.
Pentru a păstra tradiția, la ediția a III-a a Galei de Excelență propun premiere înotătorilor de la ACS Nada Florilor, pregătiți la Complexul de agrement Nada Florilor de antrenorii Luis Lăcătuș și Andrei Pinticanu, înotători care anul acesta au avut performanțe deosebite, completând palmaresul clubului cu noi medalii, dintre care trei de aur, la Campionatul Național de Înot. Tinerii canotori de la Secția de canotaj a Clubului Sportiv Școlar Nicu Gane Fălticeni au îmbogățit palmaresul clubului cu titluri naționale și medalii la Campionatele Național de Canotaj pentru juniori. Premierea acestor sportivi și a antrenorilor va fi făcută cu sume cuprinse între 400 și 600 lei, conform Hotărârii Consiliului Local din 7 decembrie 2020.”
Programul activităților
Manifestările care vor fi organizate de Consiliul Local și Primăria municipiului Fălticenisunt:
– Pe 18 decembrie, la ora 16,00 va avea loc ediția a III-a a Galei de Excelență;
– Pe 19 decembrie, începând cu ora 10,00, la Baza de agrement „Nada Florilor”, va avea loc Cupa „Nada Florilor” la înot, pentru copii. Vor participa 70 de copii, competiția desfășurându-se pe mai multe categorii de vârstă, fete și băieți;
– Tot pe 19 decembrie, în Sala de sport „Gabriel Udișteanu” se va desfășura ediția a VII-a a “Cupei Moș Crăciun” la tenis de câmp;
– Pe 22 decembrie, începând cu ora 12,00, va avea loc comemorarea eroilor Revoluției din 1989. Vor fi depuse coroane de flori la mormântul eroului Ioan Bute, din curtea Catedralei Ortodoxe pe Stil Vechi, și la mormântul eroului Ionel Pascal, din Cimitirul Oprișeni;
– Dacă situația epidemiologică va permite, pe 24 decembrie și pe 31 decembrie, între orele 9,00-15,00, la Primăria municipiului Fălticeni, vor fi primiți colindători și urători din municipiul Fălticeni. Pot să vină maximum 2-3 copii (frați și verișori) însoțiți de un bunic sau un părinte, vor purta mască și vor fi așteptați afară, fiind respectate toate regulile acestei perioade.