Investiție

Primăria Vatra Dornei a finalizat o nouă parcare în zona stadionului municipal

Parcarea nouă amenajată în apropierea stadionului din Vatra Dornei

Primăria Vatra Dornei a finalizat o nouă parcare aflată în zona stadionului municipal. Viceprimarul din Vatra Dornei, Marius Rîpan, a precizat că investiția a avut o valoare de peste 500.000 de lei, fonduri asigurate în totalitate de la bugetul local.
Marius Rîpan a spus că noua parcare are o capacitate de 90 de locuri pentru autoturisme și alte patru locuri pentru autocare. „Am finalizat lucrările la parcarea din fața stadionului municipal și a sălii de sport. Odată cu această lucrare, care s-a efectuat din bugetul local al primăriei în totalitate, în sumă de 545.000 de lei, am reușit să schimbăm modul în care arată locul din fața stadionului și din apropierea sălii de sport. Am reușit astfel să creăm 90 de locuri de parcare pentru autoturisme și patru locuri de parcare pentru autocare”, a declarare viceprimarul municipiului Vatra Dornei.
Marius Rîpan a adăugat că, în același timp, viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, a mai transmis că este important ca toți cetățenii sau persoanele care tranzitează această zonă de munte să știe că în această parcare nu va mai fi permis traficul greu, ceea ce înseamnă că tirurile, camioanele sau alte autovehicule de mare tonaj nu vor mai avea acces în noua parcare.

Recomandări

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

Momente emoționante la Vatra Dornei de Ziua Armatei Române, militarii cântând Imnul Național alături de dornenii prezenți la ceremonie

Primăria Vatra Dornei a finalizat construcția unui nou corp de clădire pentru Liceul Tehnologic „Vasile Deac”

Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic