joi, 3 dec 2020 - Anul XXV, nr. 285 (7590)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9491 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2167 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ireal

Adevărata avere a comisarului-șef Radu-Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, era proprietarul mai multor bunuri, care însă nu figurau pe numele său, ci al unor intermediari. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, susțin că toate persoanele pe numele cărora figurează bunurile știau că banii proveneau din șpagă. Aceste bunuri se adaugă fabuloasei averi de aproape 600.000 de euro, găsită în bani la locuința fostului șef de la Permise și Înmatriculări, dar și la domiciliul lui Radu Popovici, o altă persoană inculpată în acest dosar. Monitorul de Suceava vă prezintă în exclusivitate adevărata avere a comisarului-șef Radu-Ionuț Obreja:

 - autoturism marca Audi, model A4, an de fabricație 2018

- autoturism marca VW model Arteon, an de fabricație 2020

- 17 spații situate în cadrul Policlinicii Areni din municipiul Suceava, strada Ștefan cel Mare, nr. 78, toate achiziționate în octombrie 2018

- un teren în suprafață de 1.000 mp pe care este edificată o construcție de 74 mp, în sat Iesle, comuna Mălini, achiziționat în decembrie 2018

- un teren cu suprafața de 50 mp, împreună cu o construcție de 50 mp, în localitatea Sf. Ilie, zona Cartodrom, achiziționat în iunie 2020

- un apartament situat pe strada Tipografiei, în municipiul Suceava, achiziționat în iulie 2020

- un spațiu comercial situat pe strada Tipografiei, în municipiul Suceava, achiziționat în iulie 2020

- un apartament în municipiul Suceava, strada Ștefan cel Mare, achiziționat în octombrie 2018

- două terenuri, unul cu suprafața de 3.800 mp și altul de 2.200 mp, în sat Tișăuți, comuna Ipotești, achiziționate în septembrie 2019

- un teren în suprafață de 430 mp, în sat Șcheia, achiziționat în decembrie 2019

-  o casă de locuit în suprafață de 169 mp, în sat Șcheia, achiziționată în decembrie 2019

- un autoturism VW Golf AU, achiziționat în noiembrie 2019.

Toate aceste fapte au fost încadrate de procurorii DNA Suceava la infracțiunea de spălare a banilor. ”Începând cu data de 1 octombrie 2018 și până în prezent, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pentru a ascunde adevărata proprietate a bunurilor sau a drepturilor asupra acestora, care proveneau din comiterea de către inculpat de infracțiuni de luare de mită, a contribuit la încheierea de acte juridice și a pus la dispoziția persoanelor din anturajul său sumele de bani necesare achiziționării de bunuri mobile și imobile pe numele acestora”, au arătat procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Trebuie adăugat că Radu-Ionuț Obreja a negat acuzațiile aduse și a precizat în fața judecătorilor că bunurile la care fac referire cei de la DNA nu îi aparțin.

 

Șpăgile documentate de procurori în cazul Obreja, între 200 și 5.500 de euro

Comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja a fost arestat vineri și este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni. Mai exact, acesta este acuzat de două infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat, și asta pentru că împreună cu alte persoane permitea fraudarea, contra unor sume de bani cu titlu de mită, a examenelor teoretice pentru permisul de conducere, în scopul comiterii infracțiunilor de luare de mită.

De asemenea, fostul șef de la Permise și Înmatriculări este acuzat de luare de mită, infracțiune documentată în 4 situații. Prima luare de mită dovedită s-ar fi petrecut pe 20 iunie 2020, când comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja a primit 200 de euro pentru a-l declara admis pe un bărbat la proba practică aferentă examenului de obținere a permisului de conducere, categoria B.

Alte două fapte au fost înregistrate pe 20 august 2020. În prima situație este vorba de 3.000 de euro primiți de la un investigator sub acoperirepentru a-i permite acestuia fraudarea examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere categoria C. În acest caz ar fi fost complici agentul de poliție Gheorghe Ionel Perijoc și Silviu-Lucian Pandelea, ambii arestați în acest dosar.

Al doilea caz din ziua amintită i-a avut drept intermediari pe același agent de poliție Gheorghe-Ionel Perijoc, dar și pe Costică Boicu. Suma încasată ar fi fost de 4.400 de euro pentru a-i permite unui candidat fraudarea examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere categoria B.

Cel de-al patrulea act de luare de mită documentat a avut loc pe 8 septembrie 2020. Și de această dată apar în ecuație agentul de poliție Gheorghe-Ionel Perijoc și Costică Boicu. De această dată, suma încasată a fost de 5.500 de euro și tot pentru fraudarea examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere categoria B.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Adevărata avere a comisarului-șef Radu-Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări.
 Vizualizări articol: 9947 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.85/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.8 din 13 voturi
Adevărata avere a comisarului-șef Radu-Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări4.8513

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei