Impact

Două autoturisme avariate, după ce un șofer nu a acordat prioritate

Autoturismul VW Passat avariat în accident

Accident rutier, joi dimineață, înainte de ora 09.00, în localitatea Marginea. Două autoturisme s-au ciocnit violent pe un drum principal din localitate, în urma coliziunii ambii șoferi fiind răniți ușor, iar vehiculele avariate.
Cercetările polițiștilor ajunși la fața locului au stabilit că în timp ce se afla la volanul unui VW Golf, un bărbat de 75 de ani, din Dornești, a virat spre stânga, fără a acorda prioritate unui VW Passat care venea regulamentar din sens invers. În urma coliziunii ambele vehicule au fost avariate, iar șoferii răniți ușor au refuzat transportul la spital. Cei doi conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au făcut măsurători la locul accidentului și continuă cercetările pentru lămurirea tuturor cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Șoferul autoturismului VW Golf nu a acordat prioritate și s-a ciocnit cu celălalt care circula regulamentar
Șoferul autoturismului VW Golf nu a acordat prioritate și s-a ciocnit cu celălalt care circula regulamentar
Autoturismul VW Passat avariat în accident
Autoturismul VW Passat avariat în accident

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă