Protest

Locatari nemulțumiți de intenția ridicării unui bloc în centrul istoric al municipiului Suceava

În locul casei și pe terenul de 1.600 metri pătrați din jurul ei se vrea construirea unui bloc cu cinci niveluri și a unor parcări
În locul casei și pe terenul de 1.600 metri pătrați din jurul ei se vrea construirea unui bloc cu cinci niveluri și a unor parcări

Ideea construirii unui bloc de 5 niveluri într-o zonă istorică de case din centrul municipiului Suceava a aprins spiritele locatarilor, care văd în asta un precedent periculos.
Locuitorii din zonă se opun unui asemenea demers arhitectonic și constructiv, acest lucru putând duce pe viitor la ridicarea unor blocuri printre casele cu valoare istorică ale acestui cartier.
Pentru localizarea spațiului despre care vorbim, este vorba despre cartierul de case vechi din zona străzilor Dragoș Vodă, Armenească, Ion Creangă și Petru Rareș, în care există un patrimoniu de case de sute de ani vechime, zona cu pricina fiind la intersecția străzii Dragoș Vodă, cea care urcă între clădirea Teatrului ”Matei Vișniec” și Colegiul „Ștefan cel Mare”, cu strada I.G. Sbiera, care vine de la Turnu Roșu.
Oamenii cu locuințe în zonă au semnat în acest scop o petiție, prin care cer respingerea în ședința Consiliului Local a acestei modificări a Planului de Urbanism Zonal (PUZ), care ar putea duce la ridicarea blocului în intersecția dintre cele două străzi, la adresa strada Dragoș Vodă, nr. 31.
Una dintre persoanele care cunosc cel mai bine problemele vechiului cartier de case, în care au mai fost încercări de ridicare a unor blocuri pe spațiile rămase în urma demolării unor case vechi, este medicul Mariana Ignătescu, cea care are locuința în imediata apropiere a spațiului pe care se intenționează a se construi.
Am încercat să înțelegem nemulțumirile oamenilor din zonă, stând de vorbă cu ea: ”Acești consilieri din componența Consiliului Local care urmează a-și încheia mandatul vor să dea ultimul tun. De asta au afișat abia ieri intenția, ca în cinci zile noi, vecinii, să nu apucăm să ne opunem eficient. Eu am fost anunțată de cineva că se intenționează construcția unei clădiri cu o suprafață de peste 1.300 de metri pătrați, cu parcări subterane și parcare supraterană, cu locuințe colective, spații comerciale, o clădire imensă în spatele casei mele. La fel s-a vrut cândva și peste drum de casa mea, construcția unui bloc cu 24 de apartamente, tot cu parcare subterană, pe care am reușit să o blocăm. Vom face și de această dată sesizări și o să cerem răspunsuri de la instituțiile statului, care trebuie să avizeze aceste construcții. Se vrea demolarea casei de pe colț și construirea noului imobil pe tot terenul care există în jurul casei și care este de 1.600 de metri pătrați. Vom face acest memoriu împreună cu toți vecinii din zonă și-l vom trimite și la presa centrală, dacă va fi nevoie. Deja s-au adunat primele semnături astăzi și urmează să-l definitivăm astăzi și să-l trimitem autorităților, pentru că din ce am auzit, se va face o ședință extraordinară a Consiliului Local vineri sau sâmbătă, pe 16, 17 octombrie, în care vor aproba condițiile pentru ridicarea acestei construcții. Nu știu cum o vor face, pentru că trebuie să o anunțe public, să știm noi, să ne prezentăm în ședința publică a consiliului. Anunțul despre consultarea cetățenilor a apărut abia luni, la ora 12.00, fiind afișat pe site-ul primăriei și apoi pe pereții casei. Eu am primit anunțul și planul de situație și imediat mi-am anunțat vecinii, timpul fiind foarte scurt.”
Din câte se știe despre trecerea casei cu pricina în altă proprietate, vecinii ne-au spus că ea a aparținut unei doctorițe din Rădăuți și se pare că a fost vândută unui antreprenor. Pe afișele lipite de pereții casei am putut citi ”Construire Locuințe Colective cu Spații Comerciale la Parter, Locuri de Parcare la Demisol și Supraterane, Sistematizare Verticală”, inițiator fiind Halus Lory Ingeborg. În același timp, ”Publicul este invitat să transmită observații și propuneri privind intenția de elaborare a planului urbanistic zonal în termen de 5 zile de la data anunțului.”
Petiția întocmită a fost semnată de toți vecinii din zonă, circa 50 de persoane, și urmează a fi depusă astăzi la Primăria Suceava. Ea va ajunge pe masa Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Suceava, unde urmează a fi analizată. Locatarii zonei își pun acum speranțele în bunele intenții ale responsabililor pentru studiul și aprobarea acestui proiect, pentru protejarea zonei istorice a orașului de astfel de proiecte.

Locatari nemulțumiți de intenția ridicării unui bloc în centrul istoric al municipiului Suceava
Locatari nemulțumiți de intenția ridicării unui bloc în centrul istoric al municipiului Suceava
În locul casei și pe terenul de 1.600 metri pătrați din jurul ei se vrea construirea unui bloc cu cinci niveluri și a unor parcări
În locul casei și pe terenul de 1.600 metri pătrați din jurul ei se vrea construirea unui bloc cu cinci niveluri și a unor parcări

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit