Directorul Colegiului „Mihai Eminescu”, Renato Tronciu, a fost înmormântat ieri în cimitirul Pacea Nou

Regretat de toți cei care l-au cunoscut, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Renato Tronciu, a fost înmormântat luni la prânz în cimitirul Pacea Nou din municipiul Suceava, la doar 54 de ani. Răpus de virusul necruțător în urmă cu trei zile în spitalul din Suceava, el a fost însoțit în scurta ceremonie de înmormântare de către familia îndoliată, profesori colegi sau din cadrul altor instituții școlare, generații de elevi ce s-au bucurat de-a lungul anilor de spiritul său care i-a format și însuflețit, prieteni și oameni impresionați de moartea sa survenită mult prea devreme.

Cei care l-au așteptat în jurul mormântului din scurta sa călătorie de la spital spre locul de veci l-au aplaudat în momentul sosirii, în semn de omagiu pentru munca sa și sufletul bun care le-a fost alături în permanență.

Directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Renato Tronciu, a murit, după aproape o lună de luptă cu Covid-19, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce  fusese internat în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava la 15 septembrie, în urma testării Covid care a arătat că este infectat cu SARS-CoV-2.

Plămânii săi fuseseră deja afectați în momentul în care a primit confirmarea că este pozitiv și, din păcate, după scurte perioade de revenire, în seara de 9 octombrie a pierdut lupta cu coronavirusul. El a crezut în tot acest timp în șansa lui de a învinge virusul, era convins că la final va fi pe lista celor care au ieșit din spital vindecați, însă din păcate nu a fost așa.

La mormântul lui au ajuns elevi de-ai lui din diferite generații ale Colegiului ”Mihai Eminescu”, pe care i-a călăuzit și care au dorit să-i aducă astfel un ultim omagiu. Sorin Chihaia, un fost elev al colegiului, ne-a spus despre dispariția fostului său profesor: ”O pierdere mare pentru întreaga generație de elevi și pentru generațiile viitoare. A fost ca un părinte pentru noi, în anii de liceu și nu numai, și fiecare se gândește acum în sinea lui că domnul profesor a fost un om deosebit”, iar Cristina Costescu, din generațiile trecute de elevi ai colegiului, își amintește de el cu dragoste și respect: ”Era un om extraordinar, un director dedicat, un tată și un soț extraordinar, mereu se implica, mereu voia mai mult de la noi… Este o pierdere extraordinar de mare pentru noi toți. A fost sufletul liceului, nu-l vedeai ca un director, puteai să spui că e chiar tatăl tău.”

Dispariția sa este greu de înțeles și pentru foștii colegi, care de ani și ani l-au cunoscut și apreciat, legând trainice prietenii cu Omul Renato Tronciu. Toader Flămând, profesor și campion, își găsește cu greu cuvintele care pot exprima despărțirea de colegul său drag: ”Am rămas stupefiați toți când am aflat cum s-a întâmplat, o boală care știm că a venit după alte afecțiuni pe care le-a avut el. Toată lumea vorbește bine de el, a fost prea tânăr pentru a sfârși acum. A lăsat amintiri frumoase în sufletul tuturor, a trecut prin toate fazele sportului, a iubit meseria lui, a ajuns pe urmă în conducere și acolo, după cum știm, toată lumea l-a apreciat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească.”

Cea mai apropiată colegă a sa, profesor și director adjunct al Colegiului ”Mihai Eminescu” Gabriela Cazac, i-a transmis celui dispărut și celor întristați un mesaj care exprimă starea sufletească în acest moment al despărțirii: ”Atât de tare l-a iubit Bunul Dumnezeu, încât l-a luat la El? Să ni-l fi lăsat nouă, în mare mila Sa, căci era nevoie de oameni buni și pe pământ!!!

Iată-ne aici, cum nu ne-am imaginat niciodată că va rândui Bunul Dumnezeu, întâlnindu-ne pe fondul otrăvit al virusului, care ne-a schimbat cu totul viața și ne-a mutilat ceea ce e mai frumos în noi – șansa de a exprima căldura față de aproapele nostru.

Renato, prieten drag, Domnul Director, îți promit ca vom construi prin rugăciune o troiță în cer, unde să-ți liniștești sufletul!

Am certitudinea că dorința ta de a trăi, pofta de viață, iubirea față de aproapele vor birui. Un părinte nu se teme că moare. Se teme că nu mai este alături de copilul său.

Atât de mult a iubit Renato viața, că și-a revenit de 20 de ori înainte să plece. Avea încă multe de făcut aici, printre noi. Va trebui ca asta să fie pentru noi ca un Canon. Să terminăm ce a început el aici și să trăim frumos!

Acum suntem încremeniți în durere. Vom depăși acest crunt moment, dar viața noastră nu va mai fi la fel.

Renato ne-a arătat că e important câtă dragoste pui în ceea ce faci. Știți, pentru noi, profesorii, există temerea de a nu fi prea tolerant, prea apropiat de elevi sau prea dur, prea exigent. Renato ne-a arătat că nu poți greși oferind prea multă dragoste. Și că dragostea înseamnă și echilibru, și credința, și adevăr, și sacrificiu.Pare că inima sa – în care am încăput toți – a obosit să lupte pentru a rămâne în viața aceasta și s-a deschis morții, pentru a intra în viața viitoare.

Dumnezeu să- i mântuiască sufletul frumos!”

Slujba de înmormântare a avut loc aseară, la catedrala catolică Sf. Ioan Nepomuk.