Primăria Suceava va achiziționa 8 containere cu câte 2 clase, complet echipate, inclusiv cu toalete, pentru a asigura condiții optime pentru desfășurarea activității în grădinițele cu program prelungit din municipiul Suceava, în contextul pandemiei.
Aceste containere sunt destinate grădinițelor „Gulliver”, „l, 2, 3”, „Prichindel” și „Așchiuță”, și vor fi amplasate fie în curtea grădinițelor, fie în curtea școlilor din apropiere, în funcție de spațiul existent. Capacitatea unei săli dintr-un astfel de container este de 20 de copii.
„Vrem să găsim soluții pentru a asigura spațiile necesare pentru aceste grădinițe cu program prelungit”, a declarat primarul. Acesta a spus că și după pandemie containerele vor fi bine-venite pentru că „oricum grupele sunt supraaglomerate”.
În ceea ce privește organizarea cursurilor, prioritate să meargă la școală vor avea preșcolarii, elevii din clasele 0-IV și elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore atât online, cât și în sălile de clasă, prin rotație. Primarul a mai spus că în liceele din municipiul Suceava sunt condiții optime pentru desfășurarea cursurilor pe baza noilor reguli impuse de pandemie, mai puțin la Colegiul Național „Petru Rareș”, unde spațiul este insuficient.