Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 18 aug 2020 - Anul XXV, nr. 193 (7498)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Rocadă

PSD și PNL au făcut schimb de candidați pentru Primăria Păltinoasa

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Locuitorii din Păltinoasa, comună cu peste 6.000 de locuitori, au aceeași ofertă electorală pentru primărie ca la alegerile locale precedente, doar că de data aceasta PSD și PNL au făcut schimb de candidați la funcția de primar. La alegerile din 2016, Eduard Wendling, actualul primar, a candidat din partea PSD, iar Cristian Carpiuc, pe atunci primar în funcție, din partea PNL.

La alegerile din acest an, Wendling candidează din partea liberalilor, iar Carpiuc, a social-democraților.

Contactați, actualul primar și candidat al PNL, Eduard Wendling, și Cristian Carpiuc, fost primar și candidat PSD, au explicat cum s-a ajuns în această situație. Eduard Wendling spune că la alegerile locale din 2008 și la cele din 2012 a candidat din partea PNL. A pierdut în fața lui Cristian Carpiuc.

Cristian Carpiuc a fost primar PSD din 2000 până în 2008, în 2008 a candidat din partea PDL și a câștigat, iar în 2016 a devenit candidatul PNL. „Eu am rămas fără partid atunci și m-am mutat la PSD, cu toată echipa de consilieri. Am câștigat cu PSD, dar am simțit că suntem într-o familie în care noi stăm la colț. Prin natura mea, sunt mai liberal, diferența între cele două partide e vizibilă, altfel stau lucrurile la PNL”, povestește Eduard Wendling. În opinia lui, apartenența la un partid sau altul este mai mult conjuncturală decât doctrinară și nu consideră că îl reprezintă o anume formațiune politică. „Eu am vrut și vreau să fac administrație, nu vreau să deschid războaie politice cu nimeni”, mai spune el.

De cealaltă parte, Cristian Carpiuc afirmă că a fost înlăturat din PNL de președintele Gheorghe Flutur, cel care l-a și adus în partid în 2008, pe filieră PDL. „Mi s-a spus clar că nu mai este nevoie de mine; domnul Flutur a luat primari în funcție. M-au contactat de la mai multe partide și am acceptat oferta PSD. Îmi trebuia un partid puternic care să mă susțină. Îmi pare rău că am plecat din PSD, după două mandate de primar. Atunci, în 2008, am acceptat oferta domnului Flutur, să trec la PDL. Acum n-a mai avut nevoie de mine”, a declarat Cristian Carpiuc.

În privința apartenenței politice a candidaților, împărtășește opinia contracandidatului său. „Într-o localitate la țară, mai mult este cunoscut omul, realizările lui, comportamentul. Și partidul contează, dar mai puțin”, crede el.

Ambii candidați și-au exprimat convingerea că vor câștiga alegerile din septembrie și mulțumirea față de partidele din care fac parte acum, dar nu pentru doctrine și principii politice, ci ca vehicul și susținere pentru funcția de primar.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PSD și PNL au făcut schimb de candidați pentru Primăria Păltinoasa.
 Vizualizări articol: 2243 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
PSD și PNL au făcut schimb de candidați pentru Primăria Păltinoasa0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei