Peste 7.500 de copii suceveni au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Din statisticile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava rezultă că, la sfârșitul anului 2019, erau înregistrați 7.526 de copii ai căror părinți sunt plecați „afară”. 1.243 dintre minori au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, 5.741 de copii au un singur părinte plecat la muncă în străinătate, iar 542 de copii suceveni au părinte unic susținător al familiei monoparentale plecat la muncă în străinătate. Localitățile fruntașe la număr de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare sunt: municipiul Suceava (742 de copii), Rădăuți (416), Gura Humorului (256), Salcea (244), Vatra Dornei (221), Dumbrăveni (202), Râșca (170), Bosanci (148), Cajvana (141), Mălini (135), Șerbăuți (135), Slatina (132), Frătăuții Vechi (127), Siret (126), Moara (122), Boroaia (119), Preutești (118), Satu Mare (117), Grănicești (112), Udești (110) etc.
Traumele copiilor singuri acasă
Plecarea la muncă a părinților are atât efecte pozitive, cât și efecte negative asupra copiilor rămași acasă. Se observă cu ochiul liber bunăstarea materială a copiilor, îmbunătățirea condițiilor de locuit, folosirea telefonului mobil, a computerului. Plecarea unuia dintre părinți determină, în unele cazuri, o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă sau, în cazul plecării ambilor părinți, neînțelegeri între copii și bunicii în grija cărora au fost lăsați.
Stând de vorbă cu câțiva dintre acești copii care au părinții la muncă peste hotare, dar și cu cadre didactice care lucrează cu ei la clasă am constatat că mulți dintre acești copii sunt triști, răzvrătiți, cu probleme de comportament, dezvoltate în urma traumei despărțirii de părinții plecați la muncă în străinătate. Nu îndrăznesc să își mărturisească durerea, șocul despărțirii de părinți, și încearcă să se izoleze sau, mai rău, se răzvrătesc împotriva celor care i-au părăsit sau împotriva celor care îi au în îngrijă, bunici, mătuși, vecini.Cea mai mare tristețe se citește pe chipul acestor copii după sărbătorile de iarnă și după sărbătorile de Paști, când părinții se întorc în țările unde lucrează pentru un trai mai bun, Italia, Spania, Grecia, Belgia etc. după o scurtă vizită acasă. Într-un fel, acești părinți își ostoiesc dorul de copii și se întorc acolo unde pot să câștige un venit care să le permită întreținerea familiei. Unii mai vin și în luna august, dacă obțin concediu, alții nu mai cheltuiesc bani pe drum, păstrând legătura cu copiii doar prin telefon.
Nu reușesc să se integreze ușor în colectivitate
Copiii „stranierilor”, spun specialiștii, de multe ori bravează, se expun în fața colegilor de clasă cu obiecte scumpe, telefoane mobile, îmbrăcăminte la modă, electronice pe care le-au primit de la părinții care lucrează în străinătate. Poate fi prețul singurătății, doar că în sufletul acestor copii apar răni care cu greu se cicatrizează. Nici un obiect, fie el foarte valoros, nu poate suplini o îmbrățișare. Privirile acestor copii devin uneori oțelite, reci și dincolo de noi… Nu reușesc să se integreze ușor în colectivitate, iar unii abandonează școala.Pe ei nu-i mulțumește cu nimic faptul că părinții lor au plecat „afară” să câștige bani. Zile, luni, ani în șir, timp în care se înstrăinează de cei cărora le-au dat viață. Profesorii și învățătorii dau mai multă atenție elevilor care au părinții plecați peste hotare, pentru că ei sunt mai sensibili și au nevoie de mai multă înțelegere. Nu este suficient ca acești copii să fie sunați la telefon sau părinții lor să vină cu portbagajul plin, de două ori pe an. La băieți, apare sentimentul de răzbunare pe cei din jur, pe colegii care au părinții alături de ei, pe bunici, pentru că nu reușesc să se impună așa cum ar face-o un părinte. Băieții își asumă mult prea repede, de la vârste foarte fragede, 12 – 13 ani, rolul de bărbat, de matur în casă, de stăpân. La fetițe, 11 – 12 ani, se observă o stare de înstrăinare, un sentiment de autoizolare. Trauma lor este una foarte mare, de aceea, fiecare cadru didactic, învățător, profesor, cunoaște situația acestor copii și le acordă mai multă atenție. Dorul de părinți, lacrimile copiilor, frământările nu fac toți banii din lume. De aceea, mulți părinți, conștientizând drama prin care trec copiii lor, i-au luat cu ei peste hotare, în țările unde ei muncesc. Unii s-au acomodat. Alții nu. O parte dintre familii s-au întors acasă, în România, și nu au mai plecat în străinătate, încercând să-și croiască un drum aici, alături de copii.
Înfruntă greutățile
Psihologii explică faptul că „atitudinea de indiferență, încăpățânare, absența aspirațiilor pe termen lung sunt caracteristice copiilor care nu se pot proiecta în viitor, au tulburări ale stimei de sine, dificultăți de adaptare”. De asemenea, experiența în lucrul copiilor singuri acasă, precum și teoriile psihologice ale dezvoltării arată că pe fondul acestor forme de neglijență copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate pot să aibă rezultate slabe la învățătură, ajungând până la risc de abandon școlar, dezvoltă sentimente de abandon, de nesiguranță, tristețe, stări depresive, toate ca urmare a dorului de părinți, a nevoii de afecțiune părintească, de apreciere din partea părinților. Sunt și cazuri de elevi care, în ciuda dificultăților (supraîncărcare cu sarcini care nu se potrivesc cu vârsta lor: gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor) și a lipsei părinților, sunt foarte buni la învățătură, devenind în același timp și un sprijin pentru bunici, în lipsa părinților.
