Peste 7.500 de copii suceveni au părinți plecați „afară”

Peste 7.500 de copii suceveni au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Din statisticile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava rezultă că, la sfârșitul anului 2019, erau înregistrați 7.526 de copii ai căror părinți sunt plecați „afară”. 1.243 dintre minori au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, 5.741 de copii au un singur părinte plecat la muncă în străinătate, iar 542 de copii suceveni au părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat la muncă în străinătate. Localitățile fruntașe la număr de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare sunt: municipiul Suceava (742 de copii), Rădăuți (416), Gura Humorului (256), Salcea (244), Vatra Dornei (221), Dumbrăveni (202), Râșca (170), Bosanci (148), Cajvana (141), Mălini (135), Șerbăuți (135), Slatina (132), Frătăuții Vechi (127), Siret (126), Moara (122), Boroaia (119), Preutești (118), Satu Mare (117), Grănicești (112), Udești (110) etc.

Traumele copiilor singuri acasă

Plecarea la muncă a părinţilor are atât efecte pozitive, cât şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă. Se observă cu ochiul liber bunăstarea materială a copiilor, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, folosirea telefonului mobil, a computerului. Plecarea unuia dintre părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă sau, în cazul plecării ambilor părinţi, neînţelegeri între copii şi bunicii în grija cărora au fost lăsaţi.  

Stând de vorbă cu câțiva dintre acești copii care au părinții la muncă peste hotare, dar și cu cadre didactice care lucrează cu ei la clasă am constatat că mulți dintre acești copii sunt trişti, răzvrătiţi, cu probleme de comportament, dezvoltate în urma traumei despărţirii de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Nu îndrăznesc să îşi mărturisească durerea, şocul despărţirii de părinţi, şi încearcă să se izoleze sau, mai rău, se răzvrătesc împotriva celor care i-au părăsit sau împotriva celor care îi au în îngrijă, bunici, mătuși, vecini.Cea mai mare tristeţe se citeşte pe chipul acestor copii după sărbătorile de iarnă şi după sărbătorile de Paşti, când părinţii se întorc în ţările unde lucrează pentru un trai mai bun, Italia, Spania, Grecia, Belgia etc. după o scurtă vizită acasă. Într-un fel, aceşti părinţi îşi ostoiesc dorul de copii şi se întorc acolo unde pot să câştige un venit care să le permită întreţinerea familiei. Unii mai vin şi în luna august, dacă obţin concediu, alţii nu mai cheltuiesc bani pe drum, păstrând legătura cu copiii doar prin telefon.

Nu reuşesc să se integreze uşor în colectivitate

Copiii „stranierilor”, spun specialiștii, de multe ori bravează, se expun în faţa colegilor de clasă cu obiecte scumpe, telefoane mobile, îmbrăcăminte la modă, electronice pe care le-au primit de la părinţii care lucrează în străinătate. Poate fi preţul singurătăţii, doar că în sufletul acestor copii apar răni care cu greu se cicatrizează. Nici un obiect, fie el foarte valoros, nu poate suplini o îmbrăţişare. Privirile acestor copii devin uneori oţelite, reci şi dincolo de noi... Nu reuşesc să se integreze uşor în colectivitate, iar unii abandonează şcoala.Pe ei nu-i mulţumeşte cu nimic faptul că părinţii lor au plecat „afară” să câştige bani. Zile, luni, ani în şir, timp în care se înstrăinează de cei cărora le-au dat viaţă. Profesorii şi învăţătorii dau mai multă atenţie elevilor care au părinţii plecaţi peste hotare, pentru că ei sunt mai sensibili şi au nevoie de mai multă înţelegere. Nu este suficient ca acești copii să fie sunaţi la telefon sau părinții lor să vină cu portbagajul plin, de două ori pe an. La băieţi, apare sentimentul de răzbunare pe cei din jur, pe colegii care au părinţii alături de ei, pe bunici, pentru că nu reuşesc să se impună aşa cum ar face-o un părinte. Băieţii îşi asumă mult prea repede, de la vârste foarte fragede, 12 – 13 ani, rolul de bărbat, de matur în casă, de stăpân. La fetiţe, 11 - 12 ani, se observă o stare de înstrăinare, un sentiment de autoizolare. Trauma lor este una foarte mare, de aceea, fiecare cadru didactic, învăţător, profesor, cunoaşte situaţia acestor copii şi le acordă mai multă atenţie. Dorul de părinţi, lacrimile copiilor, frământările nu fac toţi banii din lume. De aceea, mulți părinți, conștientizând drama prin care trec copiii lor, i-au luat cu ei peste hotare, în țările unde ei muncesc. Unii s-au acomodat. Alții nu. O parte dintre familii s-au întors acasă, în România, și nu au mai plecat în străinătate, încercând să-și croiască un drum aici, alături de copii.

Înfruntă greutățile

Psihologii explică faptul că „atitudinea de indiferenţă, încăpăţânare, absenţa aspiraţiilor pe termen lung sunt caracteristice copiilor care nu se pot proiecta în viitor, au tulburări ale stimei de sine, dificultăţi de adaptare”. De asemenea, experienţa în lucrul copiilor singuri acasă, precum şi teoriile psihologice ale dezvoltării arată că pe fondul acestor forme de neglijenţă copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate pot să aibă rezultate slabe la învăţătură, ajungând până la risc de abandon şcolar, dezvoltă sentimente de abandon, de nesiguranţă, tristeţe, stări depresive, toate ca urmare a dorului de părinţi, a nevoii de afecţiune părintească, de apreciere din partea părinţilor. Sunt şi cazuri de elevi care, în ciuda dificultăţilor (supraîncărcare cu sarcini care nu se potrivesc cu vârsta lor: gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor) şi a lipsei părinţilor, sunt foarte buni la învăţătură, devenind în acelaşi timp şi un sprijin pentru bunici, în lipsa părinţilor.