A intrat la cea mai prestigioasă facultate de arhitectură din lume, dar nu are suficienți bani pentru a se întreţine. Este vorba de Georgiana Strugariu, absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, promoția 2020, care va studia la UCL, The Bartlett School of Architecture din Londra, Marea Britanie. Deși școlarizarea nu trebuie plătită, costurile cu întreținerea la Londra sunt destul de mari. „Voi continua să lucrez în fiecare vară și estimez că mi-aș putea acoperi o treime din cheltuieli, însă, din păcate, nu este de ajuns. De aceea, apelez la ajutorul vostru”, ne-a spus Georgiana Strugariu, care s-a înscris pe platforma adoptamstudenți.ro, o platformă de crowdfunding prin care studenții sunt ajutați să obțină finanțare pentru a-și continua educația la nivelul potențialului lor. De asemenea, inițiatorii acestei platforme își doresc să faciliteze și crearea unei legături între donatori și studenți.
Visul suprem, să devină arhitect
Vreau să o cunoașteți mai bine pe Georgiana Strugariu, o tânără deosebită, care în ciuda unor lovituri puternice primite de la soartă, pierderea ambilor părinți, a reușit să meargă mai departe, să învețe și mai mult și să creadă în visurile ei.
„Încă din clasa întâi am știut că vreau să devin arhitect. De mică, obișnuiam să răsfoiesc revistele de amenajări interioare găsite prin casă, apoi să îmi construiesc din carton propriile căsuțe de păpuși. Însă, după ce părinții mei au divorțat și m-am mutat cu mama, am lăsat la o parte jocurile și m-am axat pe școală. La scurt timp, tatăl meu a decedat și pierderea lui a adus o maturizare forțată în viața mea. El a fost cel care îmi spunea să lucrez din greu pentru visul meu, iar acest sfat mi-a rămas întipărit în minte, oferindu-mi hotărârea și curajul de care aveam nevoie să trec peste acest eveniment”, își începe povestea Georgiana.
Eleva s-a înscris și la Cercetașii României, unde a ajuns să vadă lumea diferit. A descoperit fotografia și dragul de a călători. Oamenii pe care i-a întâlnit și excursiile cu cortul i-au arătat că „acasă” înseamnă mai mult decât un simplu plan pe hârtia unui arhitect. „E un loc plin de amintiri și emoții, care îți aduce mereu aminte că aparții de ceva. De aceea, vreau să îi ajut pe alții să își creeze acel loc ideal”, spune Georgiana.
Eforturi supraomenești pentru pregătire
De când a știut că vrea să studieze arhitectura, nici un efort nu i s-a părut prea mare. În ultimele două veri a lucrat în Elveția timp de o lună și jumătate, 12-15 ore pe zi, și în România, la o tabără de engleză pentru copii, ca asistent manager. A muncit din greu deoarece era singura modalitate de a-și permite să se pregătească pentru facultate, la București. Săptămânal, își petrecea weekendurile făcând naveta câte 14 ore și mergând la pregătire câte 4-5 ore pe zi, atât sâmbăta, cât și duminica. Nu a neglijat nici celelalte materii, dovadă fiind nota mare obținută la bacalaureat, 9.60.
Directoarea Colegiului Naţional „Petru Rareş”, prof. Daniela Dungeanu, care i-a fost 4 ani profesoară Georgianei, ne-a spus că este un „copil excepțional”, un tânăr demn, care în tot acest timp s-a pregătit pentru arhitectură, cheltuindu-și pentru asta puținii bani. „A refuzat orice ajutor financiar de la noi, cu excepția bursei pentru orfani. Anul trecut am ajutat-o să participe la Oxford Summer School și acolo i s-a ivit marea oportunitate: a fost admisă cu bursa integrală (plata completă a studiilor ) la Bartlett UCL, declarată în 2019 cea mai bună universitate de arhitectură din lume. Este orfană de ambii părinți, locuiește de un an și jumătate (de când i-a murit și mama) la o colegă de clasă, pentru a se putea întreține, dar asta nu i-a știrbit cu nimic din caracterul frumos, din personalitate și din bunul-simț care sunt doar câteva dintre calitățile Georgianei”, ne-a spus directoarea Dungeanu.
Speranță
Când situația financiară a Georgianei și drumul spre visul de a ajunge arhitect începuseră să se stabilizeze, a apărut încă un obstacol în viața ei. Anul trecut a decedat și mama ei, iar de atunci locuiește la cea mai bună prietenă. „Fiind brusc parte dintr-o lume în care ideea de familie ia forme noi, ceea ce îmi dă putere încă o dată este visul meu de a ajunge arhitect. Cu toate dificultățile prin care am trecut pe parcursul drumului meu, am întâlnit oameni care mi-au amintit să nu renunț. Participarea la școala de vară Oxford for Romania 2019 mi-a oferit o portiță de speranță că pot găsi o soluție pentru a deveni studentă la arhitectură. Inițial, m-am înscris pentru a vedea dacă Anglia poate fi locul potrivit pentru parcursul meu profesional. În plus, am cunoscut oameni care mi-au adus aminte cât de importantă este ideea de a-i ajuta pe alții. Deși mai am mult până îmi voi construi propriul <acasă>, voi încerca să învăț ceva din fiecare experiență, știind că într-o zi se va întâmpla”, și-a continuat povestea tânăra.
Faptul că a fost acceptată să studiez la UCL i-a arătat Georgianei că visurile pot deveni realitate, indiferent de greutățile ce apar pe parcurs. Această realizare este doar primul pas către visul ei de a crea pentru oameni starea de apartenență prin ceea ce va proiecta ca arhitect. Următorul pas este să își permită să meargă la această universitate de renume internațional. Cei care vor să o ajute pe Georgiana să-și urmeze visul pot să acceseze link-ul https://adoptamstudenti.ro/campaigns/georgiana-strugariu/?fbclid=IwAR2vYJG12Vc4QdilAPUilJt2UWNvQleQcwE6czQqt6IFBwxZ7PO7LKYMZ4Q#1592631551006-ebf9e304-e55, unde vor găsi toate datele necesare pentru a putea face donații. „Adoptă un student”, ajut-o pe Georgiana Strugariu să ajungă acolo unde îi este locul, la Londra, unde a intrat la cea mai renumită facultate de arhitectură din lume. Tânăra are nevoie de bani pentru întreținere, cazare, masă. Nu ezitați să investiți într-un tânăr excepțional, care peste ani poate să „însuflețească”, în calitate de arhitect, acel cuvânt atât de drag nou, tuturor, casă, cămin... acasă.
Cei care vor să o ajute pe Georgiana pot să ia legătura cu ea pe pagina ei de Facebook, Georgiana Strugariu, sau pot să depună bani și în contul:
Titular: TEODORA STRUGARIU
IBAN: RO71RZBR0000060019773341
Valuta: Lei
Nume bancă: Raiffeisen Bank
Cod swift: RZBRROBU