Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 iul 2020 - Anul XXV, nr. 152 (7457)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Prejudicii

Afaceri ilegale cu foi de tablă vândute fără acte

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un bărbat care a făcut afaceri ilegale cu foi de tablă pe care le-a vândut fără a le înregistra în contabilitate este cercetat acum de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Faptele s-au petrecut între 2011-2016, perioadă în care bărbatul avea calitatea de reprezentant al unei întreprinderi individuale.

Potrivit datelor furnizate de procurori, acesta a derulat operațiuni comerciale cu trei societăți comerciale, furnizori de la care a efectuat achiziţii în valoare de 29.104,2 lei, fără a înregistra facturile fiscale în evidența contabilă a întreprinderii individuale. Mărfurile achiziționate au fost ulterior vândute, de asemenea fără a înregistra veniturile obţinute.

O altă faptă reținută este aceea că a desfăşurat operaţiuni comerciale cu o altă societate comercială, căreia i-a livrat mărfuri în valoare de 3.908,48 lei, fără a înregistra în evidenţa contabilă a întreprinderii individuale facturile emise către această societate, fără a înregistra şi declara venitul net obţinut din operaţiunile economice derulate cu cei 4 agenţi economici, în sumă totală de 4.516 lei, prejudiciul adus bugetului de stat fiind calculat la 1.811 lei.

”Inculpatul, în calitate de reprezentant al aceleiași întreprinderi individuale, a procedat la vânzarea cantității de 40.939 bucăți foi tablă, în valoare totală de 456.047 lei, fără a înregistra veniturile obținute, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 139.864 de lei. În consecință, în perioada 2011 – 31.01.2016, inculpatul, în calitate de reprezentant al unei întreprinderi familiale, a desfășurat activitate comercială de achiziție și vânzare tablă, fără a înregistra toate achizițiile realizate, fără a emite documente legale privind livrarea mărfurilor, fără a înregistra şi declara veniturile obţinute, cauzând un prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 141.675 lei”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Pentru a recupera prejudiciul în cazul în care bărbatul va fi condamnat s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor pe care le deține legal. Trebuie menționat că după instituirea sechestrului, persoana vizată a achitat o parte din prejudiciu.

Procurorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Afaceri ilegale cu foi de tablă vândute fără acte.
 Vizualizări articol: 1338 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Afaceri ilegale cu foi de tablă vândute fără acte0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei