Continuare anchetă

Fiul „spadasinului” de la Fălticeni, reținut și cercetat sub control judiciar



Bărbatul a fost 24 de ore încarcerat în arestul IPJ Suceava
Bărbatul a fost 24 de ore încarcerat în arestul IPJ Suceava

Curs previzibil în ceea ce privește derularea anchetei în cazul bărbatului de 25 de ani, din Fălticeni, implicat în cursul zilei de luni într-un episod plin de violențe, atât din partea lui, cât și din partea tatălui său în vârstă de 50 de ani, care a fost în final imobilizat și apoi încătușat de două agente de poliție. Tânărul Iulian Ioan Stratulat a ajuns atunci în spital cu un traumatism cranio-cerebral acut și a rămas internat. La scurt timp după asta, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind, ca și tatăl său, încarcerat în arestul IPJ Suceava. Prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni în cursul zilei de marți, anchetatorii au stabilit că se cuvine a fi luată și față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de distrugere, precum și pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice. Conform unui comunicat al Parchetului, tânărul este acuzat că: ”Luni, în jurul orei 11.00, după ce a agresat un bărbat de 40 de ani în zona centrală a municipiului Fălticeni, Iulian Ioan Stratulat a revenit la locul agresiunii înarmat cu o sabie, cu care a distrus mai multe rafturi și vitrine ale unui magazin și a amenințat o altă persoană. După aproximativ 10 minute, în sprijinul inculpatului a venit tatăl său înarmat cu o baionetă, cei doi fugind după persoana amenințată și fratele acesteia. În acest timp tatăl agresorului a lovit cu baioneta autospeciala de ambulanță, precum și autoutilitara de poliție cu care cele două agente s-au deplasat la fața locului.”
Reamintim cititorilor că aceste măsuri au fost luate de anchetatori după ce în cursul zilei de luni, două polițiste aflate într-o autospecială de poliție cu care se deplasau la agresiunea anunțată prin dispecerat 112 au fost amenințate de Iulian Stratulat cu o sabie și un cuțit, cu care de altfel a și lovit autospeciala poliției. Cele două au reușit să îl încătușeze pe bărbatul de 50 de ani, care a fost dus pentru audieri la sediul poliției din Fălticeni. Pentru faptele lor, cei doi bărbați violenți riscă pedepse cu închisoare.



Recomandări

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Individ cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce și-a bătut atât de tare concubina, încât femeia a rămas fără splină

Individ cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce și-a bătut atât de tare concubina, încât femeia a rămas fără splină