Competiție

Lucrările copiilor participanți la concursul „Vis de copil în casa bunicilor”, premiate de Muzeul Național al Bucovinei

Lucrările copiilor participanți la concursul „Vis de copil în casa bunicilor”, ediția a 24-a, au fost premiate de Muzeul Național al Bucovinei. Concursul „Vis de copil în casa bunicilor”, organizat de serviciul Etnografie din cadrul Muzeului Național al Bucovinei, s-a desfășurat anul acesta online. Tema propusă pentru acest an a fost: „…bunica, după obiceiul ei, ne-a dat cojocul și cămașa jos, a pus un blid cu mâncare… ne-a culcat lângă cuptor și ne-a învălit cu țolul” (Ion Creangă – Amintiri din copilărie).
Dacă până în acest an, concursul se adresa exclusiv copiilor din județul Suceava, aducerea concursului în spațiul online a făcut ca participarea să „explodeze” la nivel național și chiar să atragă și copii din Republica Moldova.
De 1 iunie, ziua aleasă pentru premiere, organizatorii au transmis tuturor celor care au ales să fie împreună, de departe, la acest frumos eveniment al muzeului un mesaj de mulțumire: „La mulți ani, dragi copii!”
„Într-o zi atât de specială pentru voi toți, pentru că datorită vouă lumea crește mare, am ales să anunțăm premianții concursului nostru «Vis de copil în casa bunicilor». Am primit 131 de desene de la copii din toate colțurile țării și din Republica Moldova. Mulțumim copiilor din Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, București, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Vaslui, Vrancea, Republica Moldova, și, bineînțeles, Suceava – cu desene trimise de copii de la 15 școli din localități ale județului”, au spus organizatorii.
Numărul mare de desene, toate frumoase, nu a făcut ușoară jurizarea, dar, pentru că este vorba de un concurs, acordarea premiilor s-a făcut ținând cont de adaptarea la detaliile temei date. Toți participanții merită felicitări. Premiile acordate au fost postate în ordine alfabetică, pe județe, pe contul de Facebook Muzeul Satului Bucovinean – pagina oficială, acolo unde a fost lansat concursul și unde pot fi admirate și desenele copiilor: https://www.facebook.com/MuzeulSatuluiBucovineanSuceava/?eid=ARD5ELsw9GjEIK34Jq8Vz6zsgVPb2jk8G0sbjk8xA1yNzT_9EhQJWiA2BNWF5ratvW48hh5Ot13cYspb

Recomandări

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

„Culorile Bucovinei”, jocuri, desen, pictură, o săptămână creativă pentru copii, la Muzeul Arta Lemnului

„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru
A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru