Tânărul din Vicovu de Jos care a atacat pe stradă o fată de 21 de ani, încercând să o violeze, la câteva luni de zile după ce a violat o bătrână în vârstă de 72 de ani, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani de închisoare. Pedeapsa relativ mică se explică prin faptul că Ionel Dorel Aga a fost judecat doar pentru tentativă de viol, în condițiile în care victima violului și-a retras plângerea și l-a absolvit de răspundere.
În apelul judecat la Curtea de Apel Suceava, avocatul lui Aga a cerut o reducere a cuantumului pedepsei, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, care a recunoscut și regretat fapta. Pentru întărirea ”regretelor”, avocatul a subliniat reacția lui Aga de după gratii, care, conform datelor din dosar, a avut intenția de a se sinucide din cauza regretelor și a conștientizării faptelor comise. Un alt argument în favoarea inculpatului a fost că la data comiterii faptei se afla sub tratament medicamentos pentru o posibilă afecțiune psihică și, mai mult, a combinat pastilele cu alcool.
De precizat că Aga nu a fost trimis în judecată înainte de a fi expertizat psihiatric, ocazie cu care s-a stabilit că are discernământ, astfel că posibilele probleme psihice nu aveau cum să fie luate în seamă.
Judecătorii de la Curtea de Apel au admis apelul inculpatului, însă nu au redus pedeapsa, și așa mică, consemnând doar scăderea întregii perioada de arest preventiv executate.
Chiar dacă nu a răspuns penal și pentru prima faptă, recidiva acestuia după ce prima victimă l-a iertat spune multe despre ”regretele” acestuia.
Fata de 21 de ani s-a luptat cu agresorul și a scăpat de viol
Anul trecut, pe 19 octombrie, în timp ce se deplasa spre domiciliu însoțită de sora sa, cu un an mai mică, o tânără în vârstă de 21 de ani, din Vicovu de Jos, a fost atacată pe o uliță din Vicov de un individ beat, care i-a aplicat un pumn în față și a trântit-o la pământ. Fata de 21 de ani s-a luptat cu individul, a strigat după ajutor și, ajutată și de sora sa, dar și de alți martori, a reușit să scape din mâinile lui. Ea și-a alertat tatăl, care a sesizat, la rândul lui, poliția. Atacatorul a fost recunoscut în persoana lui Ionel Dorel Aga, în vârstă de 33 de ani, localnic din Vicovu de Jos. Tânăra de 21 de ani a suferit leziuni la nivelul feței, în urma agresiunii pierzându-și un dinte.
Autorul nu a fost greu de prins, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești știind bine cu cine au de a face. Aga ieșise de câteva luni de după gratii, după un viol comis tot în anul 2019. Prima victimă a fost o bătrână în vârstă de 72 de ani.
Bătrână violată timp de trei ore
În seara zilei de 12 aprilie 2019, în timp ce era singură în locuință, o femeie în vârstă de 72 de ani, din Vicovu de Jos, a fost atacată în casă de un individ.
Înainte de a intra peste femeie, pentru a nu fi recunoscut, agresorul a deșurubat becul din camera prin care a intrat. Violul a durat mai bine de trei ore, a rezultat din cercetări, perioadă în care Ionel Dorel Aga a amenințat-o pe femeie cu moartea pentru a-și duce la îndeplinire poftele animalice.
Totul s-a terminat abia în momentul în care, într-un moment de neatenție al agresorului, femeia a reușit să fugă din casă și să strige după ajutor, alertându-și vecinii.
Autorul a fost prins de polițiștii de la Secția Rurală Gălănești și arestat de judecători la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Din păcate, ulterior, bătrâna a fost convinsă să-și retragă plângerea în schimbul unei sume de bani. Imediat după împăcare, Aga a fost pus în libertate, fără a mai putea fi judecat pentru această faptă.
Această împăcare nu s-ar fi putut produce dacă legislația penală modificată acum câțiva ani nu ar permite posibilitatea împăcării dintre părți în cazurile de viol.