Suceava

Accident între două șoferițe, în fața poliției județene

Accident în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Două autoturisme au intrat în coliziune, luni, în jurul orei 17.30, pe artera principală a municipiului Suceava, chiar în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Din primele informații, conducătoarea unui autoturism care circula pe sensul dinspre spital a făcut viraj la stânga, spre sediul Direcției Silvice Suceava, intrând în coliziune cu Mercedesul condus regulamentar, dinspre primărie, de o altă șoferiță.
În urma impactului, femeia de la volanul Mercedesului, însărcinată, a acuzat leziuni, fiind preluată de o ambulanță SMURD și transportată la Spitalul Județean Suceava.

Accident între două șoferițe, în fața poliției județene
Accident între două șoferițe, în fața poliției județene
Accident între două șoferițe, în fața poliției județene
Accident între două șoferițe, în fața poliției județene
Accident în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Accident în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens