TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
 
sâmbătă, 9 mai 2020 - Anul XXV, nr. 107 (7412)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1135 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Examene naționale

Peste 13.000 de elevi din județ, în fața celor mai importante examene din anii de școală

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Peste 13.000 de elevi din județ sunt sub imperiul emoțiilor, aceștia urmând să susțină, luna viitoare, examenele naționale, respectiv evaluarea națională de la finalul ciclului gimnazial și bacalaureatul.

Sunt 7.204 elevi care au încheiat clasa a VIII-a și se pregătesc pentru evaluarea națională, testare importantă pentru admiterea la liceu. Evaluarea debutează pe 15 iunie și cuprinde două probe – Limba română și Matematică.

 De partea cealaltă, sunt 5.679 de elevi în clasa a XII-a și 453 în clasa a XIII-a care sunt în fața examenului maturității, care începe la data de 22 iunie.

La puțin timp până la debutul celor mai importante examene din anii școlii, acești elevi se confruntă cu numeroase incertitudini.

Ministerul Educației a transmis, deocamdată, că în perioada 2 – 12 iunie,

elevii din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a pot reveni la școală pentru activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale.

Nu se cunoaște momentan modul în care vor fi organizate aceste ore de pregătire, orarul elevilor și profesorilor. Cert este că elevii vor fi împărțiți în grupe de câte 10 pentru a se respecta măsurile de distanțare socială, iar elevii vor fi obligați să poarte măști de protecție.

 

Calendar în așteptare

De asemenea, nici calendarul examenelor naționale nu este încă stabilit, însă ministerul a anunțat că va publica în viitorul apropiat aceste informații.

Este cunoscut faptul că în acest an examenul maturității începe cu probele scrise, nu cu cele orale, ca până în prezent.

O altă posibilă noutate a acestui an este renunțarea la centrele zonale de examinare, astfel încât elevii să poată susține testările în școala din localitatea de domiciliu. Astfel s-ar rezolva și problema elevilor navetiști care ar trebui să se deplaseze până la un centru de examen, dar și distanțarea, pentru că numărul elevilor care va fi prezent în fiecare școală va fi mai mic.

 

Variante propuse pentru înlocuirea examenelor naționale

Anunțarea susținerii acestor examene, chiar și în condiții speciale, a îndemnat câteva voci să iasă în spațiul public și să ceară anularea evaluărilor și înlocuirea lor cu unele formule de calcul din care să se obțină o medie a examenului. Pentru examenul de final de clasa a VIII-a, de exemplu, reprezentanți ai elevilor, sindicaliști, asociații de părinți au cerut anularea examenului de evaluare naţională şi admiterea la liceu pe baza mediei V-VIII.

Petiționarii susțin că sănătatea elevilor este pusă în pericol și, în plus, stresul și incertitudinile acumulate în ultimele două luni și-au pus amprenta în mod nefast asupra pregătirii elevilor.

La fel și în cazul examenului de bacalaureat, elevii coalizându-se și solicitând ministerului anularea lui și înlocuirea mediei de bac cu o medie a notelor obținute de-a lungul anilor de liceu, oferind și exemple de state unde s-a luat decizia renunțării la examenul maturității.

Ministrul Educației respinge ideea anulării examenelor, argumentând că mulți elevi ar putea fi dezavantajați de formulele propuse în locul evaluărilor. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 13.000 de elevi din județ, în fața celor mai importante examene din anii de școală.
 Vizualizări articol: 1132 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste 13.000 de elevi din județ, în fața celor mai importante examene din anii de școală0.05

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Programul Rabla 2020
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei