Efort bugetar

Moara, comuna în care toți locuitorii primesc mască și mănuși de protecție

Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara, împărțind populației măști și mănuși

În comuna Moara a început distribuția de echipamente de protecție către populație. Acțiunea a demarat joi, iar conducerea Primăriei Moara speră ca până luni toți locuitorii să fi primit măști și mănuși de protecție. În total, au fost cumpărate 20.000 de măști și 8.000 de mănuși, care vor ajunge în fiecare gospodărie în contextul actualei pandemii de COVID-19.
Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara, a precizat că este vorba de un efort de la bugetul propriu, iar fiecare persoană adultă va primi câte două măști de protecție și câte o pereche de mănuși, în timp ce minorii vor primi câte o singură mască de protecție.
”Considerăm că sănătatea și viața oamenilor din comună sunt mai importante decât orice. Tocmai de aceea, am decis să achiziționăm măști și mănuși de protecție pe care le distribuim locuitorilor. Sunt convins că doar împreună putem trece peste acest episod de criză”, a precizat Eduard Dziminschi.
Comuna este formată din satele Moara Nica, Moara Carp, Bulai, Liteni, Frumoasa, Vornicenii Mici și Vornicenii Mari, iar în total în aceste localități trăiesc 6.460 de oameni.

Moara, comuna în care toți locuitorii primesc mască și mănuși de protecție
Moara, comuna în care toți locuitorii primesc mască și mănuși de protecție
Moara, comuna în care toți locuitorii primesc mască și mănuși de protecție
Moara, comuna în care toți locuitorii primesc mască și mănuși de protecție
Moara, comuna în care toți locuitorii primesc mască și mănuși de protecție
Moara, comuna în care toți locuitorii primesc mască și mănuși de protecție
Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara, împărțind populației măști și mănuși
Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara, împărțind populației măști și mănuși

Recomandări

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională